back to top
AcasăȘtiriConcursuri internaționaleEchipa Facultății de Drept a participat la Central and Eastern European Moot...

Echipa Facultății de Drept a participat la Central and Eastern European Moot Competition

Publicat:

Distribuie articolul :

În perioada 1-3 mai 2026 s-a desfășurat la Timișoara cea de-a 31-a ediție a concursului de procese simulate Central and Eastern European Moot Competition (CEEMC), concurs organizat de British Law Centre.

CEEMC este un concurs care simulează dezbaterea unei trimiteri preliminare în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), atât în ceea ce privește procedura scrisă, cât și cea orală.  Juriul este format din foști și actuali judecători ai CJUE, foști și actuali avocați generali, cadre didactice universitare. Președinta onorifică a concursului este Eleanor Sharpston, fost avocat general al CJUE și membră nelipsită în jurizarea rundelor orale.

Facultatea de Drept din cadrul UBB a fost reprezentată de Ramona Banciu (an III), Luca Bozdoc (an III), Alexandra Staicu (an III) și Mihaela Corasciuc (an IV), iar coordonarea echipei a fost asigurată de Martina Blaj (an IV) și Lect. univ. dr. Diana Ionescu.  La fel ca și anul trecut, participarea echipei noastre a fost posibilă ca urmare a sponsorizării oferite de Fundația Transilvania, fundație căreia îi mulțumim pentru investiția în educație.

În ceea ce privește memoriile scrise, echipa Facultății de Drept a UBB a obținut 17 puncte, la un punct distanță de cel mai mare punctaj (18 puncte). În urma pledoariilor orale, Luca Bozdoc (an III) a primit premiul „noted speaker” (pledant remarcat), premiu obținut și anul trecut de o studentă a echipei noastre (Martina Blaj, an IV). Dincolo de rezultatele obținute, în urma concursului rămâne experiența extraordinară de a pleda în fața unor profesioniști ai dreptului recunoscuți la nivel european și de a învăța din feedback-ul pe care aceștia l-au oferit.

Felicitări tuturor!

Pentru participarea la CEEMC 2027, echipa facultății noastre va fi formată în lunile noiembrie-decembrie 2026. Anunțul privind înscrierea va fi publicat pe pagina de internet a facultății. Îi invităm, așadar, pe studenții noștri să se înscrie în procedura de selecție.

Articole recente

Conferința Națională de Drept Financiar și Fiscal se organizează la Facultatea de Drept pe 24 iunie 2026

Publicat:

Congresul EATLP cu tema “Interpretarea legislației fiscale”. Participarea României și a Facultații de Drept

Publicat:

Conferința Națională de Procedură Civilă se organizează la Cluj în perioada 25 – 26 iunie 2026

Publicat:

Facultatea de Drept a fost reprezentată la Zilele Internaționale ale Insolvenței, sub egida Asociației Henri Capitant

Publicat:

Diploma in English Law and Legal Skills. Înscrieri pentru anul universitar 2026-2027

Publicat:

Vezi toate articolele
Știri și evenimente recente
Concursuri internaționale
Mobilități, participări și evenimente internaționale
Conferințe și seminarii
Informații administrative
Apariții editoriale recente