back to top
AcasăStudiiPrezentare Generală Doctorat
Prezentare Generală Doctorat

În cadrul Facultății de Drept este organizată Școala Doctorală de Drept (Drept public și Drept privat). Studiile doctorale sunt deschise tuturor candidaților care dețin o diplomă de master sau un titlu academic echivalent.

Scopul este formarea cercetătorilor în domeniul dreptului la cel mai înalt nivel de competitivitate internațională. Misiunea Școlii Doctorale este de a recruta doctoranzi printr-o procedură publică și transparentă, în concordanță cu politica generală a universității; de a asigura calitatea științifică a îndrumării doctoranzilor prin personalizarea activității acestora, oferind totodată cele mai bune condiții pentru elaborarea tezei de doctorat. De asemenea, se urmărește ca doctoranzii să dobândească metodele de cercetare specifice dreptului, bazate pe dreptul național și pe metodele comparative, precum și pe dreptul Uniunii Europene.

Formarea doctorală este concepută pentru a răspunde cât mai bine temelor actuale ale cercetării juridice și pentru a se putea adapta celor viitoare. Școala Doctorală poate sprijini schimburile științifice între doctoranzii școlilor doctorale din cadrul universității, precum și cu partenerii naționali și internaționali ai universității.

Școala Doctorală sprijină acordarea de titluri de doctor în cotutelă. Acest obiectiv este urmărit prin acțiuni de colaborare cu instituții partenere de învățământ superior din țară și străinătate.

Consiliul Școlii Doctorale Drept

Prof. univ. dr. Ovidiu Podaru – Director Școala Doctorală Drept (e-mail: ovidiu.podaru@law.ubbcluj.ro)

Prof. univ. dr. Florin Streteanu – conducător de doctorat (e-mail: florin.streteanu@law.ubbcluj.ro)

Prof. univ. dr. Ioana Vasiu – conducător de doctorat (e-mail: ioana.vasiu@law.ubbcluj.ro)

Meda Boroşteanu – membru din afara Școlii Doctorale (e-mail: meda.borosteanu@law.ubbcluj.ro)

Călin-Ioan Rus – student doctorand (e-mail: calin-ioan.rus@law.ubbcluj.ro)

 

Secretar Școală Doctorală:

Simona-Maria Pop (e-mail: simona.pop@law.ubbcluj.ro)

 

Regulamente Școală Doctorală Drept

Doctoral School of Law Regulations (2026)

Regulament Școala Doctorală Drept (2026)

Regulament UBB abilitare și cooptare conducători de doctorat

Regulament UBB studii universitare de doctorat

Regulament organizare și funcționare Facultatea de Drept

Studenți doctoranzi

Mobilități externe doctoranzi 2021 – 2026

Listă publicații absolvenți 2021 – 2025

Listă conferințe doctoranzi activi

Listă doctoranzi 2025 – 2026

Listă conferințe absolvenți 2021 – 2025

Listă publicații doctoranzi activi

Comisii de îndrumare

Comisii îndrumare Școala Doctorală Drept 2025 – 2026

CV-uri colaboratori externi Școala Doctorală

(0) Ciopec, Flavius
(0) Circa, Adrian
(0) Dunea, Mihai
(0) Fanu-Moca, Adrian
(0) Guțan, Manuel
(0) Jugastru, Călina
(0) Lazăr, Elena
(0) Popovici, Sergiu
(0) Ursuța-Dărăban, Ovidiu-Mircea

Documente

Mergi spre Discipline Doctorat