back to top
AcasăȘtiriApariții editoriale recenteFacultatea de Drept salută apariția unui nou volum de Drept administrativ semnat...

Facultatea de Drept salută apariția unui nou volum de Drept administrativ semnat de profesorul Ovidiu Podaru

Publicat:

Distribuie articolul :

Ne face plăcere să anunțăm publicarea, de către titularul cursului de Drept administrativ, domnul profesor Ovidiu Podaru, a unei noi lucrări: O. Podaru, Drept administrativ, vol. I – Actul administrativ. Repere vechi și noi pentru o teorie altfel, ed. a 3-a actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2026. Cuvintele autorului sunt elocvente și le reținem aici:

Toată viața am încercat să scriu „altfel”, nu pentru că mi-aș fi dorit cu tot dinadinsul să ies în evidență, ci din alte două motive: pe de o parte, pentru că, punând mereu lucrurile sub semnul întrebării, am simțit că Dreptul trebuie să fie „altfel”, că tot ceea ce se scrisese până atunci, chiar dacă nu era greșit, totuși, nu era destul; pe de altă parte, pentru că, la 20 și ceva de ani mi se părea de neconceput ca emoția să fie lăsată afară din peisaj. Scrierea juridică sobră, adesea seacă, rigidă, inflexibilă nu mă caracteriza deloc. Așa că mi-am asumat un risc enorm, acela de a fi diferit.

Pe acest fond s-a născut prima ediție a acestui volum, iar mai apoi a apărut ediția a doua, mult îmbunătățită: doisprezece ani de teorie și practică intense s-au simțit.

Am crezut că în a treia ediție voi spune tot ce mi-a mai rămas de spus: nu va fi așa însă, acest deznodământ a fost amânat pentru următoarea ediție, pe care am planificat-o anul următor: anul acesta, pur și simplu timpul nu a avut răbdare.

De ceva vreme circulă vestea că un Proiect al noului Cod de procedură administrativă stă să intre în vigoare. L-am parcurs de mai multe ori, și am văzut că inclusiv conținutul acestuia a suferit, în ultimii doi ani, multe modificări, majoritatea îmbunătățiri uimitoare. Le-am preluat, împreună cu câte o scurtă analiză, în paginile acestui volum. Și m-am întrebat: oare așa arată viitorul? Căci, dacă acum cincisprezece ani prima ediție a acestei lucrări arăta ca o girafă stângace rătăcită pe calotele glaciare din peisajul polar, în prezent, privind acest proiect, dar și jurisprudența actuală, parcă aspectul hibernal a început, imperceptibil, să capete culoare și calotele să se transforme în savană… am realizat subit că acest „altfel” de pe copertă începe să sune artificial: în dreptul administrativ se pare că a sosit timpul pentru o nouă normalitate.

Articole recente

Conferința Națională de Drept Financiar și Fiscal se organizează la Facultatea de Drept pe 24 iunie 2026

Publicat:

Congresul EATLP cu tema “Interpretarea legislației fiscale”. Participarea României și a Facultații de Drept

Publicat:

Conferința Națională de Procedură Civilă se organizează la Cluj în perioada 25 – 26 iunie 2026

Publicat:

Facultatea de Drept a fost reprezentată la Zilele Internaționale ale Insolvenței, sub egida Asociației Henri Capitant

Publicat:

Diploma in English Law and Legal Skills. Înscrieri pentru anul universitar 2026-2027

Publicat:

Vezi toate articolele
Știri și evenimente recente
Concursuri internaționale
Mobilități, participări și evenimente internaționale
Conferințe și seminarii
Informații administrative
Apariții editoriale recente