DREPTUL MEDIULUI
Cursul „Dreptul mediului” analizează cadrul juridic aplicabil în materia protecției mediului, atât prin prisma dreptului național, cât și a dreptului Uniunii Europene și a convențiilor adoptate în cadrul Consiliului Europei și Organizației Națiunilor Unite. În mod special, cursul urmărește problema transpunerii și implementării practice a reglementărilor adoptate la nivelul organizațiilor regionale sau internaționale din care România face parte. Studenții vor analiza cadrul juridic aplicabil la nivel național, european și internațional, însoțit de studii de caz din jurisprudența internă, precum și din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului pentru Examinarea Conformității cu dispozițiile Convenției de la Aarhus. Totodată, cursul integrează date empirice relevante pentru înțelegerea aplicării în practică a dispozițiilor legale și modul în care acestea pot influența formularea și implementarea politicilor publice. Cursul cuprinde analiza dreptului la un mediu sănătos ca drept substanțial, precum și analiza celor 3 piloni procedurali care au ca obiectiv garantarea acestuia, accesul la informația privind mediul, participarea publică la luarea deciziilor ce au impact asupra mediului și accesul la justiție în litigiile de mediu. Ca arii tematice, cursul cuprinde următoarele teme: biodiversitatea, calitatea aerului și a apei, deșeurile și depozitele de deșeuri, schimbările climatice, substanțele chimice, tranziția la energia verde, evaluarea de mediu, răspunderea pentru prejudiciile de mediu și infracțiunile de mediu. Cursul combină fundamentele teoretice cu analiza critică, aplicațiile practice și o perspectivă comparativă. Studenții sunt încurajați să dezvolte reflecție autonomă, raționament juridic solid și să integreze normele dreptului european și internațional în interpretarea și aplicarea dreptului intern.
Titularul cursului este

