Facultatea de Drept salută apariția unui nou volum de Drept administrativ semnat de profesorul Ovidiu Podaru
Publicat:
Ne face plăcere să anunțăm publicarea, de către titularul cursului de Drept administrativ, domnul profesor Ovidiu Podaru, a unei noi lucrări: O. Podaru, Drept administrativ, vol. I – Actul administrativ. Repere vechi și noi pentru o teorie altfel, ed. a 3-a actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2026. Cuvintele autorului sunt elocvente și le reținem aici:
Toată viața am încercat să scriu „altfel”, nu pentru că mi-aș fi dorit cu tot dinadinsul să ies în evidență, ci din alte două motive: pe de o parte, pentru că, punând mereu lucrurile sub semnul întrebării, am simțit că Dreptul trebuie să fie „altfel”, că tot ceea ce se scrisese până atunci, chiar dacă nu era greșit, totuși, nu era destul; pe de altă parte, pentru că, la 20 și ceva de ani mi se părea de neconceput ca emoția să fie lăsată afară din peisaj. Scrierea juridică sobră, adesea seacă, rigidă, inflexibilă nu mă caracteriza deloc. Așa că mi-am asumat un risc enorm, acela de a fi diferit.
Pe acest fond s-a născut prima ediție a acestui volum, iar mai apoi a apărut ediția a doua, mult îmbunătățită: doisprezece ani de teorie și practică intense s-au simțit.
Am crezut că în a treia ediție voi spune tot ce mi-a mai rămas de spus: nu va fi așa însă, acest deznodământ a fost amânat pentru următoarea ediție, pe care am planificat-o anul următor: anul acesta, pur și simplu timpul nu a avut răbdare.
De ceva vreme circulă vestea că un Proiect al noului Cod de procedură administrativă stă să intre în vigoare. L-am parcurs de mai multe ori, și am văzut că inclusiv conținutul acestuia a suferit, în ultimii doi ani, multe modificări, majoritatea îmbunătățiri uimitoare. Le-am preluat, împreună cu câte o scurtă analiză, în paginile acestui volum. Și m-am întrebat: oare așa arată viitorul? Căci, dacă acum cincisprezece ani prima ediție a acestei lucrări arăta ca o girafă stângace rătăcită pe calotele glaciare din peisajul polar, în prezent, privind acest proiect, dar și jurisprudența actuală, parcă aspectul hibernal a început, imperceptibil, să capete culoare și calotele să se transforme în savană… am realizat subit că acest „altfel” de pe copertă începe să sune artificial: în dreptul administrativ se pare că a sosit timpul pentru o nouă normalitate.

