back to top
AcasăȘtiriȘtiri și evenimente recenteInaugurarea noului sediu al Facultății de Drept din Cluj

Inaugurarea noului sediu al Facultății de Drept din Cluj

Publicat:

Distribuie articolul :

La data de 14 aprilie 2025 a fost inaugurat noul sediu al Facultății de Drept din Cluj, rezultat al unei investiții semnificative.

Noul sediu al Facultății de Drept reprezintă una din investițiile majore ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, clădirea fiind modernizată din fonduri proprii și din fondurile europene alocate în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 proiectului cu titlul Restructurare, reabilitare, modificări interioare și schimbare de destinație Corp C2 din hotel în spatii de învățământ.

Noul spațiu asigură condițiile necesare de calitate, dar și incluzive desfășurării procesului de predare, inclusiv formării la distanță și online, precum și activităților conexe acestuia. Investițiile în dezvoltarea infrastructurii educaționale în învățământul universitar contribuie la asigurarea accesului la medii de învățare care sprijină dezvoltarea personală, coeziunea socială și dezvoltarea sustenabilă. Pe termen lung, se urmărește crearea unui spațiu al învățământului superior incluziv, inovator, interconectat și atractiv, iar pe termen scurt atenția este orientată către intensificarea implicării universităților în societate, creșterea finanțării educației, intensificarea digitalizării educației și creșterea rolului acesteia în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (SDGs), până în 2030.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 32.855.946,41 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea UE și din bugetul național se ridică la 31.721.219,6 lei.

La inaugurare au participat, alături de actuale și foste cadre didactice ale Facultății de Drept, mass-media, studenți, reprezentanți ai profesiilor juridice și instituțiilor publice, ministrul Educației și Cercetării (Daniel David), rectorul interimar al Universității Babeș-Bolyai (Adrian Petrușel) și președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai (Florin Streteanu). Noul sediu al Facultății de Drept din Cluj este situat pe Str. General Traian Moșoiu, nr. 10 – 12.

Articole recente

Comisia pentru monitorizarea și consilierea populației de studenți aflați în risc de abandon al studiilor

Publicat:

Anunț cereri burse (Burse Performanță I, Burse Performanță II, Burse Sociale, Burse Medicale)

Publicat:

Program de specializare profesională pentru studenți: Academia de Asigurări

Publicat:

Selecție pentru formarea echipei care va reprezenta Facultatea de Drept la concursul internațional de procese simulate Central and Eastern European Moot Competition 2026

Publicat:

Profesorii Florin Streteanu și Daniel Nițu – parte a colectivului de autori ai uneia dintre cele mai respectate lucrări dedicate analizei in extenso a...

Publicat:

Vezi toate articolele
Știri și evenimente recente
Concursuri internaționale
Mobilități, participări și evenimente internaționale
Conferințe și seminarii
Informații administrative
Apariții editoriale recente