back to top
AcasăȘtiriApariții editoriale recenteO nouă publicație a Facultații de Drept: C.F. Costaș, S.I. Puț, Drept...

O nouă publicație a Facultații de Drept: C.F. Costaș, S.I. Puț, Drept fiscal, ed. a II-a

Publicat:

Distribuie articolul :

Profesorii Facultații de Drept ai Universității Babeș-Bolyai au publicat recent lucrarea C.F. Costaș, S.I. Puț, Drept fiscal, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2025. Cea mai bună descriere a lucrării este cea făcută chiar de autori:

“O pledoarie pentru dreptul fiscal ar fi greu de scris pe coperta unui volum. Dar totuși, acest volum de Drept fiscal, aflat în 2025 la a doua ediție, merită o asemenea pledoarie. Societatea în care trăim evoluează cu o viteză nemaiîntâlnită în istoria pe care o cunoaștem. Iar dreptul fiscal nu face cu siguranță excepție, pentru că el evoluează în ton cu societatea în care trăim. Spre deosebire de alte ramuri de drept, cu instituții pe care timpul le lasă uneori neatinse pentru unul sau mai multe decenii, dreptul fiscal este constrâns să-și rescrie regulile, să-și redefinească instituțiile sau își remodeleze jurisprudența.

În această a doua ediție a lucrării Drept fiscal, autorii au încercat mai întâi să elimine din expunere ceea ce, deși nu mai vechi de un deceniu, era deja perimat, istoric, de arhivă și, în consecință, de mai puțin interes practic pentru cei cărora le este destinată lucrarea. În egală măsură însă, evoluțiile legislative, administrative și jurisprudențiale ne-au obligat să surprindem noile politici fiscale, să comentăm, pe alocuri critic, evoluțiile legislative, să surprindem notele cheie ce decurg din hotărârile interpretative pronunțate de instanțele europene sau naționale. Am reușit inclusiv să prefigurăm evoluțiile așteptate pentru 2026 la nivel național, în raport de modificările legislative deja trecute prin Parlament la momentul publicării lucrării.

Cursul nostru este propus în egală măsură și poate fi predat în cadrul oricărui program educațional din cadrul facultăților de drept, de științe economice, de administrare a afacerilor sau de administrație publică. Autorii au optat pentru un nou match de trei seturi cu tie-break dedicate principiilor fiscalității și teoriei generale a impozitelor și taxelor (Partea I), celor mai importante impozite și taxe (Partea a II-a), respectiv contribuțiilor sociale obligatorii (Partea a III-a). Tușele personale, influențate de dinamismul profesional, jocul la firul ierbii și experiența academică a autorilor dau culoare și substanță „jocului”, iar problemele ridicate la fileu sunt dintre cele mai interesante: fiscalizarea celor mai diverse activități; publicitatea fiscală veritabilă; multiplicarea modalităților de impozitare a profitului; caracterul discutabil al modalității de impozitare a veniturilor pentru care sursa de proveniență nu a putut fi identificată; valențele impozitelor și taxelor locale; fascinanta poveste, în continuă evoluție, a taxei pe valoarea adăugată.

Poate fi citit, cu plăcere, un curs de drept fiscal mai lung decât un roman de Dostoievski? Noi credem că răspunsul este afirmativ, întrucât lucrarea Drept fiscal este departe de a fi simplă sau banală; dimpotrivă, ea surprinde fenomenul în întreaga sa complexitate, într-un moment al marilor schimbări în comunitatea fiscală internațională și al provocărilor de toate tipurile la nivel național”.

Articole recente

Anunț susținere teză doctorat – Nadia-Ariadna Sava

Publicat:

Anunț susținere teze doctorat – Anda Narcisa Bachiș, Anca Ioana Boariu

Publicat:

Anunț susținere teză abilitare – Mihail Udroiu

Publicat:

Facultatea de Drept urează tuturor “Sărbători Fericite”!

Publicat:

“Săptămâna Altfel” la Facultatea de Drept

Publicat:

Vezi toate articolele
Știri și evenimente recente
Concursuri internaționale
Mobilități, participări și evenimente internaționale
Conferințe și seminarii
Informații administrative
Apariții editoriale recente