PROCEDURI PENALE SPECIALE
Cursul „Proceduri Penale Speciale” urmărește aprofundarea cunoștințelor privind procedurile penale care derogă de la dreptul comun, fie prin natura subiecților implicați, fie prin obiectul sau scopul urmărit. Studenții vor analiza cadrul juridic aplicabil la nivel național și european, însoțit de studii de caz din jurisprudența internă, precum și din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Totodată, cursul integrează date empirice relevante pentru înțelegerea aplicării în practică a acestor proceduri și modul în care acestea pot influența formularea și implementarea politicilor publice. În cadrul cursului, procedurile penale speciale sunt împărțite în două categorii. În primul rând, vor fi parcurse procedurile cele ce derogă la procedura penală obișnuită prin reglementări speciale privitoare la desfășurarea procedurii. În această categorie sunt incluse procedurile privind anumite categorii de persoane suspecte sau acuzate (așa cum ar fi copiii, persoanele juridice, militarii, magistrații, miniștri, deputații și senatorii), procedurile privind anumite categorii de infracțiuni (așa cum ar fi, terorism, crimă organizată, corupție, frauda privind fondurile europene, violența domestică), procedurile simplificate (acordul privind recunoașterea vinovăției și recunoașterea învinuirii în fața instanței de judecată) și procedurile alternative (medierea și renunțarea la urmărirea penală). În al doilea rând, vor fi parcurse procedurile cele ce derogă la procedura penală obișnuită prin obiectul lor. În această categorie sunt incluse: procedurile privind despăgubirea anumitor categorii de persoane (așa cum ar fi persoanele arestate sau condamnate pe nedrept și victimele infracțiunilor (în condițiile prevăzute de Legea nr. 211/2004 privind protecția victimelor), procedura reabilitării, procedura sesizării unor alte instanțe în vederea soluționării unor chestiuni de drept (sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene) și contestația privind durata rezonabilă a procesului penal. Cursul combină fundamentele teoretice cu analiza critică, aplicațiile practice și o perspectivă comparativă. Studenții sunt încurajați să dezvolte reflecție autonomă, raționament juridic solid și să integreze normele dreptului european – atât din sistemul Uniunii Europene, cât și din cel al Consiliului Europei – în interpretarea și aplicarea dreptului intern.
Titularul cursului este Lect. univ. dr. Diana Ionescu.

