DREPT INTERNAȚIONAL PENAL
Dreptul internaţional penal poate fi definit ca ansamblul de norme juridice prin care sunt reglementate faptele ce constituie infracţiuni de drept internaţional, precum şi condiţiile şi consecinţele angajării răspunderii individului în cazul comiterii acestora. Cursul este împărțit în mai multe module – prezentarea instanțelor penale internaționale (cu clasificarea internaționale per se, hibride, ad hoc, permanente etc.), prezentarea principalelor instituții de drept penal substanțial de ordinul dreptului penal general (teoria generală a infracțiunii, autoratul și participația), respectiv prezentarea infracțiunilor de drept internațional penal (genocid, infracțiuni contra umanității, infracțiuni de război și agresiunea). Se va face o paralelă permanentă cu modul de predare în universități de renume din Olanda, SUA etc., respectiv se va exemplifica cu filme (prezentări istorice- juridice ale conflictelor, imagini din timpul proceselor etc.).
Titularul cursului este Conf. univ. dr. Daniel Nițu.

