
În colaborare cu British Law Center (BLC), Facultatea de Drept a UBB oferă programul de studii „Diploma in English Law and Legal Skills” (DEELS). BLC este un proiect al Juris Angliae Scientia, societate nonprofit ce își are sediul în Facultatea de Drept a Universității Cambridge. Actualul director academic al BLC este prof. Richard Fentiman, din cadrul Facultății de Drept a Universității Cambridge.
BLC are ca obiectiv diseminarea cunoașterii dreptului englez în Europa Centrală și de Est, primul centru fiind creat în anul 1992. Alături de DEELS, sub egida Universității Cambridge și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, BLC organizează și concursul de pledoarii Central and East European Moot Competion (CEEMC), concurs la care facultatea noastră a participat la ultimele 3 ediții.
DEELS este un program de studii care se desfășoară pe o perioadă de 9 luni (octombrie-iunie), în format online și fizic. El cuprinde 4 discipline de drept substanțial (English Legal System, Contract Law, Tort Law și Equity and Trusts), precum și pregătire specifică abilităților juridice (legal research, written advocacy, oral advocacy, negotiation and drafting of contracts, interviews with clients, examination and cross-examination of witnesses). Cursurile sunt predate de lectori din echipa BLC, profesioniști ai dreptului nativi în limba engleză.