Pentru a consulta calendarul cursurilor si seminariilor in format hibrid apăsați butonul de mai jos:

Cursuri format hibrid

Pentru a participa la o întâlnire faceți click pe intâlnirea din calendar și apoi pe link-ul mai multe detalii. Apoi pe Participați la Google Meet.

Anul IV

Din data de 11 iulie 2022 (ora 9-12) iar apoi din 12 iulie (ora 9-14) ,cu excepția zilei de 18 iulie 2022 când secretariatul va fi închis, se eliberează Adeverințele de licență.

Pot fi ridicate personal sau cu procură notarială.

Absolvenții vor avea asupra lor cartea de identitate. Mandatarii vor avea asupra lor , carte de identitate și procură. 

Adeverința înlocuiește Diploma de licență și este valabilă 1 an de la data eliberării.

Se eliberează într-un singur exemplar.

CERERILE DE PRELUNGIRE DE STUDII, REÎNMATRICULARE sau MOBILITATE(= transfer) se vor depune fizic în perioada 29 august - 12 septembrie 2022, în intervalul orar 9-12, la secretariatul anului IV.


Formularele tipizate se găsesc pe site-ul facultății, la secțiunea Formulare tipizate.

PRECIZĂRI:

 1. În cazul PRELUNGII STUDIILOR
- după cei 4 ani de studii, studenții care mai au examene restante (dar au acumulat cel puțin 30 de credite pe anul IV 2021-2022) pot solicita prelungirea studiilor pentru 1 an. Numărul solicitărilor pentru acordarea prelungirii duratei de studiu nu poate depăși numărul total al anilor de studii (respectiv 4).
NEDEPUNEREA CERERII până la data de 12 septembrie 2022, ora 12 -la prânz., duce la EXMATRICULAREA STUDENTULUI.


2. În cazul EXMATRICULĂRII/REÎNMATRICULĂRII:
Potrivit art. 25 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor (nivel licență și master) din Universitatea „Babeş-Bolyai”, în baza ECTS, „Studenţii care nu acumulează într-un an universitar un total de 30 de credite la disciplinele obligatorii și opționale (discipline de specialitate, complementare şi fundamentale) sunt exmatriculaţi”.
Astfel, studenţii care în anul 2021-2022 nu au acumulat minimum 30 de credite pe ambele semestre la disciplinele obligatorii, opţionale şi restanţele din anii precedenţi, vor fi exmatriculați.
Studenţii care se află în această situaţie au posibilitatea depunerii unei
CERERI DE REÎNMATRICULARE.

De asemenea, studenţii care nu-şi achită taxele restante până în data de 12.09.2022 vor fi exmatriculaţi.
Taxa de reînmatriculare este de 300 de lei.

3. În cazul mobilităţii (transferului):
A) Pentru mobilitatea de la forma de învăţământ „cu frecvenţă” la „ Învăţământ la Distanţă”,sau invers,  studentul trebuie să fi urmat cel puţin 2 semestre şi să fi acumulat minim 30 de credite în anul precedent (2021-2022).

B) Pentru mobilitatea definitivă de la sau la o altă instituţie:
Conform art. 41 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”, în baza ECTS, Universitatea „Babeş-Bolyai” acceptă prin transfer (mobilitate academică internă) studenţii de la Universităţile din Consorţiu.
Mobilitatea definitivă se poate realiza după primul an și până în primul semestru al ultimului an de studiu.
Mobilitatea definitivă se realizează numai după sfârșitul unui an de studii, după satisfacerea tuturor cerințelor prevăzute în programul de învățământ, iar înmatricularea se realizează odată cu începerea noului an universitar.
Mai multe detalii privind mobilităţile găsiţi în Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”, în baza ECTS (pe care îl găsiţi la secţiunea Regulamente), precum şi în Ordinul pentru aprobarea metodologiei privind mobilitatea academică a studenţilor
- pentru studenţii care se transferă la alte instituţii, taxa de transfer este de 500 lei.
- pentru studenţii care se transferă la facultatea noastră se percepe o taxă de înmatriculare de 200 lei.
Pe lângă cererea de transfer, studenţii care vin de la alte facultăţi trebuie să prezinte şi o situaţie şcolară sau o foaie matricolă.
 
 

În fișierul de mai jos,  găsiți tabelul cu programarea examenelor aferente  Anului 4 semestrul 2 -Sesiunea de restanțe

Studenţii trebuie să se programeze până în data de 05 iunie 2022, ora 8:00 a.m.(dimineața)
Opţiunea se exprimă în formă electronică, utilizând aplicaţia de evidenţă a studenţilor (http://law.ubbcluj.ro/privarea/index.php).
Neexprimarea în termen a opţiunii atrage imposibilitatea prezentării la examen în sesiunea respectivă.
Neplata tranşelor scadente până la data de 02 iunie 2022 atrage pierderea dreptului studentului de a se prezenta la examenele din sesiune.
Orice problemă legată de taxe , programare sau probleme tehnice vor fi sesizate la secretariat până la data de 03 iunie 2022, ora 12:00.

Acest tip de reclamaţii nu se vor mai lua în considerare după această dată şi nu pot fi invocate ca motiv pentru neefectuarea opţiunii pentru data de examinare.

 

Please publish modules in offcanvas position.