Donații din bunurile părintelui nebun – o privire istorică

Rezumat

În perioada dreptului roman postclasic, consimțământul părintelui la căsătoria copiilor săi a fost în continuare considerat obligatoriu pentru legitimitatea căsătoriei. Constituirea unei dote, sau a unei donații antenupțiale, a devenit obligatorie pentru părinte, sub domnia lui Iustinian. Dar ce se îmtâmpla atunci când părintele devenea nebun? O persoană nebună nu putea consimți nici la căsătorie și nici nu putea constitui dota sau donațiile ce însoțeau căsătoria romană, întrucât nu avea voință.

Iustinian va interveni și va permite aceste căsătorii și de asemenea constituirea unei dote sau a unei donații antenupțiale, fără consimțământul părintelui nebun. Acesta a stabilit, că familia și curatorul persoanei nebune vor putea acționa pentru acesta, sub supravegherea unui magistrat.

Măsura legală a fost utilizată pentru a justifica și legitima o dispoziție similară, inserată în Codului civil francez de la 1804 în art. 511 (nr. articolului anterior reformei din 1968). Textul francez a fost preluat de Codul civil român de la 1864. Aceasta a reapărut, într-o formă similară, și în Codul civil român de la 1939 (ce nu a intrat niciodată în vigoare).

În cadrul acestui articol, vom încerca să dovedim aspectul armonizant al dispoziției introduse de Iustinian și caracterul improbabil al funcționării acesteia într-o legislație civilă contemporană.