Abstract
Afectațiunea - cel de-al doilea criteriu principal care trebuie întrunit pentru ca un bun să poată fi considerat ca aparținând domeniului public - reprezintă o problemă juridică prea puțin studiată în dreptul nostru administrativ. Cu atât mai puțin au fost analizate implicațiile acesteia în procesul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001. Poate fi afectațiunea un motiv de împiedicare a restituirii unui bun preluat în mod abuziv în perioada vechiului regim, fostului proprietar ori moștenitorilor acestora?
Acesta este obiectul de studiu al prezentului articol. Astfel, în „dreptul comun" (administrativ) principiul este în sensul că desființarea titlului statului (ori unității administrativ teritoriale) atrage după sine desființarea regimului domenial (inalienabilitatea specifică acestuia nefiind în măsură să împiedice restituirea bunului fostului proprietar). Pe de altă parte însă, sistemul nostru de drept a preluat principiul francez (contrar celui german) potrivit căruia bunul în sine este inalienabil, iar nu doar afectațiunea sa. Cu toate acestea, legea specială stabilește o soluție parțial diferită pentru diversele situații care apar în practică:
a) în ipoteza terenurilor afectate de servituți legale ori amenajări de utilitate publică rurală ori urbană, afectațiunea, cauză a inalienabilității, prevalează restituirii în natură; cu alte cuvinte, afectațiunea, expresie a interesului public, înfrânge caracterul abuziv al preluării bunului, astfel că măsurile reparatorii acordate vor fi în echivalent;
b) în ipoteza imobilelor - construcții afectate utilizării unui serviciu public, imobilul trebuie restituit în natură; afectațiunea însă subzistă - temporar - astfel că ea, și nu bunul, este „inalienabilă" pentru o perioadă de timp.
Diferența de tratament se explică pe considerente pecuniare și de mutabilitate a serviciului public.