Secretariat

Ana - Angela Seica
0264-405300, int. 5987
anul1@law.ubbcluj.ro

Program cu publicul: Luni - Vineri, 9:00 - 12:00

Anul I

Potrivit art. 25 din Regulamentul privind activitatea studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”, în baza ECTS, „Studenţii care nu acumulează într-un an universitar un total de 30 de credite la disciplinele obligatorii (discipline de specialitate, complementare şi fundamentale) sunt exmatriculaţi”.
Aşadar, potrivit Art.26, studenţii anului I (2019-2020) care nu obţin creditele necesare promovării în anul universitar următor (30 credite fără limba străină și educația fizică) vor fi exmatriculaţi. Aceştia se pot reînmatricula DOAR prin ADMITERE, în anul universitar 2020-2021 sau în anii următori.

Verificarea corespondenței răspunsului cu baremul este făcută automat de un program omologat.
Prin urmare nu pot să apară erori la acordarea notei și nu sunt admise solicitări de verificare a răspunsurilor transmise.

 

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai anunță organizarea selecției pentru obținerea unei burse CEEPUS.
Bursa va fi acordată de statul croat și va reveni unui student UBB, pentru efectuarea unei mobilități de studiu de trei luni, în primul semestru al anului academic 2020/2021, la Facultatea de Științe Aplicate „Lavoslav Ružička”, din Vukovar (Croația).

Studenții interesați își vor depune candidatura online și, în acest sens, vor trimite la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. documentele prevazute in documentul atașat până vineri - 12 iunie 2020, ora 16:00.

Mai jos găsiți și lista cursurilor ce pot fi urmate la universitatea croată.

 https://www.vevu.hr/uploads/50Course%20catologue%20-%20Ceepus%202020-2021.pdf

Attachments:
Download this file (Anunt mobilitate CEEPUS.pdf)Anunt mobilitate CEEPUS.pdf[ ]95 kB
Datele de examen pentru Modulul pedagogic (Fundamentele pedagogiei - titular curs lect. univ. dr. Chis Olga) sunt:
Data 1: 29 mai, ora 10
Data 2: 5 iunie, ora 10
Restanța: 10 iulie, ora 10
 
Pentru buna organizare a examenelor, studenții vor primi linkul de acces de la colega lor Juliana Mureșan: adresa email - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
 
 Lect. univ. dr.  Chis Olga Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei Departamentul de Stiintele educatiei email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

În fișierul atașat mai jos, precum și la secțiunea Documente, găsiți datele de programare pentru examenele la disciplinele aferente semestrului doi.

Pentru sesiunea de vară studenţii trebuie să se programeze până în data de 7 iunie 2020, ora 8:00, pentru data planificată pentru fiecare examen.
Programarea se face utilizând aplicaţia de evidenţă a studenţilor. (http://law.ubbcluj.ro/privarea/index.php)

*Pentru examenele susţinute în presesiune (1 – 7 iunie 2020) programarea se va face până în data de 31 mai 2020, ora 8:00.

Neexprimarea în termen a opţiunii atrage imposibilitatea prezentării la examen în sesiunea respectivă.

NEPLATA tranşelor scadente până la data de 28.05.2020 atrage pierderea dreptului studentului de a se prezenta la examenele din sesiunea respectivă.
Orice PROBLEME legate de taxe, note sau alte probleme tehnice vor fi sesizate la secretariat până la data de 5 iunie 2020, ora 12:00 (respectiv până în data de 29 mai 2020 pentru examenele susținute în presesiune). Acest tip de reclamaţii nu se vor lua în considerare după această dată şi nu pot fi invocate ca motiv pentru neefectuarea opţiunii pentru una dintre datele de examinare.

Cererile pentru recunoașterea de opționale nenominalizate, limbă străină, Educație fizică studiate la alte facultăți din cadrul UBB se vor trimite la Secretariat pe email (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.) până în data de 26 iunie 2020.

În atenția tuturor studenților,
Pentru corespondența electronică toți studenții Facultății de Drept vor folosi adresele lor instituționale (cele folosite la conectarea la cursuri) .

Subcategorii

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11