Secretariat

Andreea-Monica Sebe
0264-405300, int. 5910
anul3@law.ubbcluj.ro

Program cu publicul:
Luni - Vineri, 9:00 - 12:00

Anul III

Cererile cu temele de licenţă, semnate de către îndrumătorii de lucrări se depun la Secretariatul anului 3, începând din data de 24.02.2020 (până în luna decembrie 2020).

Precizări:

Temele se stabilesc împreună cu îndrumătorii de lucrări. Nu se pot realiza lucrări de licenţă la disciplinele Economie politică, Psihologie juridică, Medicină legală sau opţionale care nu au fost studiate în timpul anilor de studii.

Conform Art. 30 din Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de licență la Facultatea de Drept - "Pot coordona lucrări de licență cadrele didactice care au cel puțin gradul de asistent și titlul de doctor și sunt titulare de curs. Asistenții care nu sunt titulari de curs la disciplina respectivă, pot coordona lucrări de licență numai împreună cu titularul de curs."

Attachments:
Download this file (Orar modul pedagogic an 2.pdf)Orar modul pedagogic an 2.pdf[ ]42 kB

În fișierele atașate mai jos, precum și la secțiunea Documente, găsiți orarul aferent semestrului 2 al anului universitar 2019-2020.

În semestrul 2 nu se va ține cursul opțional Dreptul consumatorului nici în limba română, nici în engleză.

Studenții care au optat pentru studierea acestei discipline își vor putea modifica contractul de studii în prima săptămână a semestrului 2, pe baza unei cereri.

Celelalte discipline opționale care se studiază în semestrul 2 sunt:

- Drept de proprietate intelectuală

- Infracțiuni prevăzute de legi speciale

- Regimuri matrimoniale și

- Drept medical.

Cererile-tip pentru burse DE PERFORMANȚĂ sau DE MERIT vor fi depuse la secretariatul de an, în perioada 24.02.2020 - 13.03.2020, de luni până vineri, doar între orele 9.00-12.00.

Cererile și dosarele pentru BURSELE SOCIALE şi MEDICALE se vor depune la Casierie (parter), în perioada 24.02.2020 - 13.03.2020, de luni până vineri, doar între orele 9.00-12.00.

VENITUL MAXIM ADMIS: 1.290,66 LEI.

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11