Rezumat
Contribuția profesorului Gheorghe Mârzescu la dezvoltarea învățământului juridic la Universitatea din Iași este esențială. Jurist de formație franceză, acesta s-a implicat, de o manieră activă, la consolidarea instituțională și a activității didactice la Facultatea de Drept în primii săi ani de funcționare Faptul că, pentru o lungă perioadă de timp, nu a avut calitatea de profesor ne demonstrează contextul dificil în care se aflau studiile juridice la Universitatea din Iași. Grație operelor sale, Gheorghe Mârzescu s-a făcut remarcat ca fondatorul studiului științific al dreptului civil la Iași. A fost adeptul valorilor liberale și un promotor constant al principiului laicizării, motiv pentru care a intrat în conflict direct cu reprezentanții Bisericii. În ciuda complexității lor, viața și opera profesorului Gheorghe Mârzescu sunt, actualmente, prea puțin cunoscute. El este adesea confundat cu fiul său, important om politic la începutul peiroadei interbelice. Prezentul articol își propune să scoată în lumină o parte a valențelor complexe ale acestei personalități și să insiste asupra rolului său fondator și a vocației libertății pe care a promovat-o în permanență.