Pentru a consulta calendarul cursurilor si seminariilor in format hibrid apăsați butonul de mai jos:

Cursuri format hibrid

Pentru a participa la o întâlnire faceți click pe intâlnirea din calendar și apoi pe link-ul mai multe detalii. Apoi pe Participați la Google Meet.

CDP 2/2015

CUPRINS CDP 2/2015

 

I. DOCTRINĂ
Bolyky Orsolya, Sárik Eszter, Tamási Erzsébet, Omoruri în rândul minorilor şi a tinerilor. Situaţia Ungariei
Cristina Tomuleţ, Interese contradictorii în materia arestării preventive. De la prezumţia de nevinovăţie la pericolul pentru ordinea publică (I)
Alexandru Florea, Scurte consideraţii cu privire la impactul jurisprudenţei Fransson a CJUE în planul urmăririi infracţiunilor de evaziune fiscală (cu referire în special la cea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005)
Bogdan Cucu, Acte tipice de limbaj: controlul asupra unei organizaţii
Irina Alexandra Negruţiu, Poziţia Curţii Penale Internaţionale faţă de principiul male captus bene detentus
Gabriela Ola, Competenţa UE în materie penală. Scurte consideraţii privind modalitatea de incriminare la nivel european
Roxana Beatrice Teslovan, Pornografia infantilă. O perspectivă asupra incriminării faptei în modalităţile deţinerii şi accesării corelate cu pseudo-pornografia si pornografia virtuală

 

II. CURIER PENAL
1 martie – 31 mai 2015
(Oana Dimitriu)

 

Please publish modules in offcanvas position.