Secretariat

Ana - Angela Seica
0264-405300, int. 5987
anul1@law.ubbcluj.ro

Program cu publicul:
Luni - Vineri, 9:00 - 12:00

Anul I

H O T Ă R Â R E

 
privind luarea unor măsuri speciale referitoare la suspendarea penalităților aferente
 
tarifelor de cazare și taxelor de școlarizare pentru studenți
 
Având în vedere situațiile create de prelungirea pandemiei de COVID-19 precum și
măsurile de prevenire și combatere luate la nivel național și intern,
Consiliul de Administrație al Universității Babeș-Bolyai, reunit în ședința din data de
9 noiembrie 2020,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
1. Se suspendă aplicarea penalităților aferente plății cu întârziere a:
- taxelor de cazare pentru toți studenții pe toată durata semestrului I al anului
universitar 2020-2021.
- taxelor de școlarizare pentru toți studenții pe toată durata anului universitar
2020-2021.
2. Prezenta hotărâre se transmite facultăților, Serviciului Social, Direcției
Tehnologiei Informațiilor și a Comunicațiilor și Direcției Financiar-Contabile
pentru punere în aplicare.
 
RECTOR,
Prof. univ. dr. Daniel David

In anul universitar 2020-2021, taxele de şcolarizare se vor achita în patru tranşe egale cu următoarele scadenţe:

Tranşa I ……………………………. 15 octombrie 2020 (achitată la confirmarea locului pentru studenții din anul I)
Tranşa II …………………………….07 decembrie 2020
Tranşa III ………………………………..15 martie 2021
Tranşa IV ………………………………..…17 mai 2021

Pentru depăşirea scadenţelor se vor percepe penalităţi de 0,04% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere.

Nu se acordă reduceri pentru plata integrală a taxei de şcolarizare înainte de termenele programate.

Taxele de școlarizare, reexaminare și alte taxe diverse se achită exclusiv în contul UBB:
Cont nr: RO35TREZ21620F330500XXXX
BN Trezoreria Cluj
CUI 4305849.
Se specifică facultatea, numele si prenumele studentului, felul plății. După confirmarea băncii, se transmite dovada plății pe mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Pentru alte informații legate de taxe, ne puteți contacta pe mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0752694565.

S-a prelungit perioada de programare pentru ridicarea carnetului de student și a legitimației de transport, pentru semnarea contractului de studii și predarea contractului de școlarizare.

  • Carnetul de student și legitimația de transport ( pentru studenții care s-au înscris pe listele de așteptare) se ridică de la secretariat personal, pe bază de semnătură.
  • Contractul de studii completat și încărcat pe platforma Academic Info se verifică la secretariat și se generează tot aici pentru a fi semnat de student.
  • Contractul de școlarizare se descarcă din fișierul atașat, se completează, se datează și se semnează și se predă în formă fizică la secretariat.

Pentru reducerea timpului de așteptare va rugăm să aveți contractul de școlarizare completat integral.

!!! Studenții pot veni la secretariat pentru toate aceste formalități doar pe BAZĂ DE  PROGRAMARE!!!

Programarea se face pe următorul link:

https://calendly.com/mihaela-bilc/programare-documente-anul-1

Începând cu data de 10.11.2020, studenții anului 1 se pot programa pentru ridicarea carnetului de student și a legitimației de transport, pentru semnarea contractului de studii și predarea contractului de școlarizare.

  • Carnetul de student și legitimația de transport ( pentru studenții care s-au înscris pe listele de așteptare) se ridică de la secretariat personal, pe bază de semnătură.
  • Contractul de studii completat și încărcat pe platforma Academic Info se verifică la secretariat și se generează tot aici pentru a fi semnat de student.
  • Contractul de școlarizare se descarcă din fișierul atașat, se completează, se datează și se semnează și se predă în formă fizică la secretariat.

Pentru reducerea timpului de așteptare va rugăm să aveți contractul de școlarizare completat integral.

!!! Studenții pot veni la secretariat pentru toate aceste formalități doar pe BAZĂ DE  PROGRAMARE!!!

Programarea se face pe următorul link:

https://calendly.com/mihaela-bilc/programare-documente-anul-1

Attachments:
Download this file (Contract de scolarizare IF 20-21.pdf)Contract de școlarizare anul I[ ]431 kB

Cursul și seminarul de terminologie juridică de săptămâna aceasta va avea loc vineri, 6 noiembrie, de la ora 16:00, în loc de joi, de la ora 9.

REGULI pentru solicitarea adeverințelor prin email:

 

  • La subiect treceți numele și prenumele dvs.
  • In conținutul emailului veți scrie la ce vă servește adeverința solicitată și dacă o ridicați personal de la secretariat sau doriți să vă fie trimisă prin email.

După ce este semnată, la cei care au solicitat să le fie trimisă prin email, o scanez și o trimit, la cei care vor să o ridice personal de la secretariat îi notific când este semnată.

Vă rog insistent nu mai trimiteți același email de nenumărate ori!!!

Vă rog să citiți cu atenție toate anunțurile postate pe site-ul oficial al facultății https://law.ubbcluj.ro/ la anul I.

Subcategorii

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11