Judecătorul și fabulistul orheian Alecu Donici, precursor al etnologiei juridice românești

Rezumat

aul Valéry a spus despre fabulă: „Încetul cu încetul, cei care au iubit-o sau au plăcut-o, cei care au putut măcar să o înțeleagă au dispărut. Cei care au cerut-o, cei care au stricat-o. cei care au luat-o în glumă, au murit și ei ... În curând, un instrument de plăcere și emoție va deveni un accesoriu școlar; ceea ce obișnuia să constituie adevărul, ceea ce obișnuia să constituie frumusețea se transformă într-un mijloc de constrângere sau într-un obiect care stârnește curiozitatea, însă o curiozitate care se fortează să fie curioasă. " („Oraison funèbre d´une fable", în Variétés, apud Sanda Radian, Măștile fabulei. Etape de evoluție în literatura română (The Fable Masks. Stages of Evolution in Romanian Literature), Editura Minerva, București, 1983, p. 5)

Într-o conferință recentă, desfășurată la Suceava, am exprimat unele regrete în legătură cu absența preocupărilor științifice în domeniul vast și important al etnografiei și etnologiei juridice din România, după cum urmează: „Etnografia și etnologia juridică nu sunt evident, în special, tratate în lucrarea grandioasă a lui Simeon Florea Marian. Știința era în curs de formare; nu era momentul dezvoltărilor particulariste. Mult mai târziu, prin intermediul unei alte lucrări de pionierat, cea a savantului și antropologului român Romulus Vulcănescu, au apărut câteva semne de îngrijorare pentru juriștii noștri, pentru sociologii de drept și antropologi, ce au început să se reflecte în cultura juridică românească. Până și marele etnograf Petru Ursache a recunoscut în creația sa etnografică, că domeniul era tratat deficitar.

⁂

În ceea ce privește fabula, aparent un gen literar minor, atât de mult lamentat, așa cum am văzut mai sus, de Paul Valéry, ca obiect de contemplare istorică, numai intersecția culturii juridice cu spiritul sapiential, moral și literar al poporului o crește considerabil; atât de mult încât devine un reper științific valoros în etnologia juridică emergentă înfrățită cu sociologia juridică, cu antropologia juridică și cu folclorul juridic. La modul cel mai serios, chiar dacă, nu-i așa, cu arme hilare și caricaturizante, cu un spirit jucăuș și deștept, fabula decriptează înclinația poporului pentru adevăr și dreptate sau, dimpotrivă, pentru fatalism gregar în raport cu viciile care corup națiunea psihologic și moral, rolul său este didactic. Tinerii juriști ar deveni nobilizați științific și cultural dacă ar prelua jurisprudența, „cazurile”, din fabule ... Sau dacă, maeștrii lor i-ar îndruma spre asocierea jurisprudenței cu spiritul comic și fabulos al judecătorului înțelept ...