Rezumat
Lăsarea averilor în scop pios și caritabil a fost o constantă practică a vechiului drept românesc. A avut însă și o bază legală care să o susțină sau încurajeze? Cum se explică faptul că, abia anul 1924 a adus o reglementare expresă a fundațiilor, la șase decenii distanță de intrarea în vigoare a codului lui Cuza? Care este situația actuală? Toate aceste întrebări sunt menite să identifice răspunsuri care să clarifice o problemă centrală: există vreo soluție de continuitate în asigurarea unui cadru legal adecvat pentru încurajarea și validarea fondărilor testamentare?