Cuvinte cheie
Rezumat
Intrat de curând în vigoare[1], Codul administrativ a fost adoptat cu scopul declarat de a unifica reglementările din materia administrației publice, pentru a crea un cadru normativ închegat, venind în ajutorul particularilor, administrației publice, dar și al practicienilor. În acest sens, o parte semnificativă din prevederile codului sunt preluate identic din actele normative pe care le-a abrogat[2], existând totodată și prevederi noi, unele dintre ele lăsând, din păcate, impresia unui cod adoptat în grabă. Fără a avea pretenția unei analize aprofundate asupra întregii reglementări, prezentul studiu urmărește să trateze unele dintre provocările pe care le generează limbajul folosit în OUG: 57/2019. Între cele două extreme între care oscilează legiuitorul (fie un limbaj incomplet sau ambiguu, fie o supra-reglementare), problema cea mai relevantă, din punct de vedere al consecințelor pe care le poate produce, constă, probabil, în folosirea unor noțiuni deja consacrate din punct de vedere juridic, cu un sens total diferit (cum ar fi, de pildă, chestiunea competenței – exclusive, delegate ori partajate, a capacității ori personalității juridice a autorităților publice). Pe lângă alterarea unor reguli sau instituții juridice deja consacrate, în cod se identifică pe alocuri și o dublare inutilă a unor termeni sau folosirea unor sintagme care pot schimba cu totul sensul avut în vedere de către legiuitor; în plus, noul act normativ rămâne restant (dacă nu cumva complică și mai mult lucrurile) în rezolvarea clară a unor probleme identificate anterior de doctrină și practica judiciară (cum ar fi, bunăoară, rolul secretarului în aprecierea legalității actelor autorităților administrației publice locale sau majoritatea necesară în ceea ce privește hotărârile legate de patrimoniul unității administrativ-teritoriale).
[1] Codul administrativ a intrat în vigoare prin adoptarea OUG: 57/2019, publicată în M.of.: 555 din 5 iulie 2019. Constituționalitatea codului a fost verificată în 12 februarie 2020, Curtea Constituțională emițând un comunicat de presă prin care a arătat că, raportat la criticile formulate, OUG: 57/2019 este în acord cu normele constituționale.
[2] Un număr total de 99 de acte normative, cele mai cunoscute fiind L: 90/2001 „privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor”, L: 340/2004 „privind prefectul și instituția prefectului”, L: 215/2001 „a administrației publice locale”, L: 393/2004 „privind Statutul aleșilor locali”, OUG: 54/2006 „privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică” ori L: 188/1999 „privind Statutul funcționarilor publici”.