Rezumat
În prezentul studiu au fost supuse analizei trei caracteristici esențiale ale interpretării judiciare în scopul evidențierii naturii acesteia. Pentru atingerea acestui scop, a fost pusă în discuție interpretarea ca act intuitiv și rațional, ca sursă a argumentării juridice și ca act de voință.
Cu privire la prima trăsătură a interpretării, am concluzionat că interpretarea judiciară nu se poate realiza decât prin împletirea rațiunii și a intuiției, ca soluție de echilibru față de pozițiile extreme promovate de formalismul legal și mișcarea dreptului liber. Totodată, am evidențiat că recurgerea la intuiție în contextul interpretării judiciare permite integrarea dreptului natural în sistemul de drept pozitiv. Cu privire la a doua trăsătură a interpretării, am subliniat că aceasta dă naștere argumentării juridice datorită naturii inexacte a limbajului juridic și datorită intereselor variate care pot fi protejate prin diverse interpretări ale normelor juridice. Nu în ultimul rând, am arătat că interpretarea judiciară reprezintă în mod inevitabil un act de voință în cazurile controversate care se află la frontiera sferei de aplicabilitate a normelor juridice.