Abstract
Referendumul este, în arsenalul democratic modern un instrument pe cît de periculos pentru o democrație liberală, pe atît de puțin relevant juridic. Democrațiile consolidate prin rule of law, fie exclud cu desăvîrșire acest mecanism democratic de consultare sau de decizie din sfera deciziei politice (Marea Britanie), fie îl exclud din sfera deciziei la nivelul Constituției federale (Statele Unite sau Germania). Un filozof, de a cărui onestitate intelectuală nu ne putem îndoi, spunea următoarele: „Plebiscitul nu este o metodă prin care omul de rînd le impune legislatorilor preferințele sale; el este o metodă de a genera o guvernare cu autoritatea nelimitată de a face alegeri după bunul plac - prin plebiscit omul de rînd atinge eliberarea ultimă de povara individualității, i s-a transmis categoric ce să aleagă"
Unii susțin că referendumul ar fi o formă de democrație participativă. Însă referendumul modern este o rudă prea îndepărtată a celui care instituia democrația participativă. Chiar și adjectivul „participativă" este, așa cum s-a observat, înșelător[2]. Un referendum la care se prezintă 99% din electorat nu este mai concludent decît unul la care se prezintă doar 50%. Celebrul referendum inițiat de Nicolae Ceaușescu se plasa, fără îndoială, pe culmile totalitare ale participării la vot. Puțini ar susține însă că era o referință pentru „democrația participativă".
A participa presupune un minim de interacțiune, un spațiu mai mult sau mai puțin restrîns al deliberării. Este ceva diferit de faptul de a exprima un vot. Fără îndoială că în Atena sau la Roma demosul participa la decizie. Alegătorul modern, în schimb, este expus exclusiv unei serii de mesaje unilaterale (impactul lor depinde uneori doar de fondurile puse la bătaie de partizani). Cetățeanul nu poate să pună întrebări, și doar întîmplător poate afla răspunsuri. El este expus tuturor metodelor verificate de manipulare și a altora în curs de consacrare. Modul în care este informat alegătorul a fost descris, cred că pe bună dreptate, ca un model on-line de procesare a informațiilor. A fost numit „impresiile șoferului", ceea ce implică faptul că majoritatea alegătorilor procesează informațiile în același timp în care este expusă la ele. Consecința este aceea că alegătorul uită repede informația însăși și reține doar o evaluare sumară. Pe de altă parte, așa cum s-a observat, „informația nu este cunoaștere". Cetățeanul recepționează doar amprenta unei judecăți de valoare la care a participat prea puțin sau deloc[3]. Exemplele din Olanda și Franța unde a fost expus la referendum Tratatul constituțional al Uniunii Europene, sînt concludente. Foarte puțini îl citiseră. Cîți înțelegeau ce se întîmplă?
Nu pot să omit o problemă pe care o ridică referendumul din perspectiva coeziunii sociale. Este clar că referendumul plasează electoratul pe două poziții extreme și îi solicită, mai mult emoțional, să adere la o opinie extremă. Electoratul plasat pe o poziție intermediară, de exemplu cel care ar răspune „da, în principiu" sau „nu acum" nu poate fi identificat în rezultat. Să presupunem că cei care susțin poziții intermediare ar fi cei care nu participă la vot. Să presupunem că absența de la vot a majorității nu are nici un efect legal asupra calificării rezultatului referendumului. Opinia majorității celor prezenți la vot este calificată juridic ca fiind opinia poporului. Or, cetățenii care nu ar spune nici „da", nici „nu" sînt excluși din popor (adică din populația cu drept de vot, care exercită suveranitatea).