Acțiunile împotriva ordonanțelor guvernului. Posibilitatea intentării acțiunii, în temeiul art. 9, alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ulterior aprobării ordonanței prin lege de către parlament

Rezumat

Posibilitatea particularilor de a se adresa instanței, în măsura în care au fost vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din acestea declarate neconstituționale este garantată de însăși legea fundamentală, astfel că legiuitorul a fost obligat de acest mandat constituțional explicit de legiferare să reglementeze condițiile exercitării acestei acțiuni.

În prezent, reglementată prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ, acțiunea ar avea aparent un domeniu foarte larg de aplicare. Totuși, situația este departe de a se prezenta astfel. O ordonanță, odată aprobată prin lege de către Parlament, își pierde specificitatea și individualitatea, aprobarea echivalând cu absorbția ordonanței de către lege. Drept urmare, prin aprobare, ordonanța încetează să existe ca act juridic normativ distinct.

În practica judiciară internă există o cutumă terminologică bine încetățenită, în sensul folosirii termenului de „ordonanță" și după aprobarea acesteia prin lege, deși corect ar fi folosirea termenului de „lege", izvorul de drept fiind legea de aprobare, nicidecum ordonanța.

Astfel, cum Legea contenciosului administrativ se referă la acțiunile împotriva ordonanțelor sau a dispozițiilor din ordonanțe considerate a fi neconstituționale, trebuie să admitem că această acțiune nu se va putea exercita ulterior aprobării ordonanței prin lege de către Parlament. Tocmai datorită intervalului de timp - care, cel puțin în teorie, ar trebui sa fie scurt - dintre momentul intrării în vigoare a ordonanței și momentul aprobării ei prin lege, acțiunea reglementată în art. 9, alineatul 1 din Legea contenciosului administrativ, are o aplicabilitate temporală limitată.