Afişier general secretariat

În această secţiune se vor publica anunţurile şi evenimentele care privesc toţi anii de studii. Consultaţi regulat acest afişier împreună cu cel al anului dvs. de studii.

ANUNȚ IMPORTANT!

Dragi studenți,

Universitatea Babeș-Bolyai a semnat un contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Competitivitate, pentru implementarea unui proiect cu titlul ”TIC4UBB”, ID 144800.

Prin intermediul proiectului s-au achiziționat 2000 de laptopuri cu conexiune la internet inclusă pentru o perioadă limitată de timp.

Studenții eligibili pentru a intra în posesia unui laptop cu conexiune la internet trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

(1) să fie studenți înmatriculați la una dintre facultățile din cadrul Universității Babeș-Bolyai, la învățământ cu frecvență, nivel licență sau master;

(2) să fie beneficiari de bursă de ajutor social și/sau de bursă de ajutor social ocazional.

Persoanele eligibile interesate să intre în posesia unui laptop cu conexiune la internet vor trebui să completeze următorul document:

  • Anexa 1 - Cerere de înscriere în grupul țintă al proiectului împreună cu Acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și să îl transmiteți la adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  în perioada 5 -16 decembrie 2022

Dacă numărul laptop-urilor va fi mai mic decât numărul solicitanților eligibili va exista un proces de selecție conform metodologiilor anexate.

Menționăm că laptopurile vi se dau în folosință pe perioada în care îndepliniți cumulativ condițiile de eligibilitate menționate mai sus.

Dragi studenți,

Vă invităm la prezentarea Deloitte România, care va avea loc în zilele de 23 și 24 noiembrie 2022, în sala 113, et. I, începând cu ora 12.

Deloitte România este în căutare de colegi juniori care au cunoștințe de limba germană, dar nu ne limităm numai la germană, pentru a se alătura echipei de Forensic din cadrul Departamentului de Financial Advisory.

Job-ul este remote sau hybrid, cu un program flexibil, și oferă oportunitatea de a acumula cunoștințe despre subiecte de actualitate din zona financiară, precum investigații privind fraude, corupție sau spălarea banilor.

 

Mai multe detalii despre job puteți găsi la link-ul de mai jos, unde vă invităm să aplicați!

Associate with German | Financial Advisory, Forensic 

 

Pentru mai multe detalii despre echipă, despre ce presupune rolul precum și pașii din procesul de selecție, vă invităm să îi întâlniți pe reprezentanții Deloitte care abia așteaptă să vă cunoască!

 

Cererile pentru acest program, însoțite de copii după diplomele obținute, conform hotărârii atașatese depun FIZIC, până vineri, 25 noiembrie 2022, la secretariatele de an, între orele 9-12.

 

Attachments:
Download this file (Cerere.docx)Cerere.docx[ ]12 kB
Download this file (hg-403-2017.pdf)hg-403-2017.pdf[ ]71 kB

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11