Numărul 4 / 2015

ARTICOLE

 

 

NOILE PROCEDURI DE SOLUŢIONARE ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR DINTRE COMERCIANŢI ŞI CONSUMATORI

 

Juanita Goicovici*

 

 

Abstract: The new remedies for the alternative dispute resolution of consumer disputes. The new remedies for alternative dispute resolution (ADR) for consumer disputes introduced by Governmental Ordinance 38/2015 offer a simple, fast and low-cost out-of-court solution to disputes between consumers and traders. Ensuring access to simple, efficient and fast ways of resolving domestic and cross-border disputes which arise from sales or service contracts remains the main objective of Directive 2013/11/EU, thus transposed into national law by the mentioned ordinance.

The development of properly functioning ADR is necessary to strengthen consumers’ rights to a fair trial within a reasonable time, including in the area of online commerce. The dissemination of ADR can also prove to be important in the context in which there may be a substantial backlog of cases pending before the courts of law.

The new alternative remedies apply to disputes between consumers and traders concerning contractual obligations stemming from sales or services contracts, both online and offline. The definition of ‘consumer’ covers natural persons who are acting outside their trade, business, craft or profession. However, if the contract is concluded for purposes partly within and partly outside the person’s trade (dual purpose contracts) and the trade purpose is so limited as not to be predominant in the overall context of the supply, that person should also be considered as a consumer.

 

Key-words : alternative dispute resolution, online and offline commerce, mediation, consumers.

Cuvinte-cheie : proceduri alternative non-jurisdicţionale, litigii, comerţ electronic, mediere, consumatori.

 

            I. Observaţii introductive. Lentoarea procedeelor clasice de soluţionare a litigiilor reprezintă, cel mai probabil, principalul obstacol de care se lovesc consumatorii ca părţi litigante, îndeosebi în materia contractelor încheiate online[1], cu sau fără componente transfrontaliere. În contextul modificărilor majore aduse legislaţiei consumatorilor prin O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre comercianţi şi consumatori, în vigoare din 7 septembrie 2015, apariţia noilor proceduri alternative este importantă pentru practicieni şi justiţiabili deopo­trivă, având în vedere că, prin noile texte legislative:

(i) este introdusă procedura SAL prin care consumatorii se pot adresa inclusiv online organismelor SAL care aplică proceduri de soluţionare alternativă, extra­judiciară a litigiilor;

(ii) va putea fi utilizată procedura SAL în litigiile dintre consumatori şi bănci, inclusiv pentru creditele în valută supuse impreviziunii − îndeosebi medierea litigiilor.

Procedura SAL (Soluţionare Alternativă a Litigiilor) reprezintă un element de totală noutate pentru consumatorii români, care vor beneficia de posibilitatea să prezinte online o reclamaţie şi documentele justificative necesare, pe site-ul unei entităţi SAL. În cazul procedurilor SAL prin care se propune o soluţie, consumatorii au posibilitatea de a se retrage din procedură în orice moment dacă nu sunt satisfăcuţi de funcţionarea sau de modul de desfăşurare a procedurii.

În domeniul creditului bancar, un element decisiv de noutate îl reprezintă înfiinţarea  Centrului de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar (Centrul SAL), ca entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, în scopul asigurării accesului consumatorilor din domeniul bancar la soluţionarea, prin proceduri SAL, a litigiilor dintre aceştia şi bănci.

Obiectivele prezentului studiuconstau în familiarizarea practicienilor cu noile proceduri SAL introduse în dreptul român prin OG 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi[2], diferenţierea clauzelor de arbitraj / mediere abuzive, cunoaşterea rezultatelor procedurii.

 

II. Domeniul de aplicare. Ordonanţa Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi creează cadrul legal, astfel încât reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei (art. 1).

Dispoziţiile ordonanţei sunt aplicabile procedurilor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor naţionale şi transfrontaliere[3] izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări de servicii încheiate între un comerciant care desfăşoară activităţi în România şi un consumator rezident în Uniunea Europeană prin intervenţia unei entităţi de soluţionare alternativă a litigiilor, care propune sau impune o soluţie şi care acţionează în România.

Noile proceduri SAL nu se aplică (după cum rezultă din art. 2, OG 38/2015): (a) procedurilor de soluţionare a reclamaţiilor consumatorilor derulate de comercianţi prin proceduri proprii; (b) serviciilor neeconomice de interes general; (c) litigiilor între comercianţi; (d) negocierilor directe între consumator şi comerciant; (e) încercărilor efectuate de un judecător de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu; (f) procedurilor iniţiate de un comerciant împotriva unui consumator; (g) serviciilor de sănătate prestate pacienţilor de către cadre medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale[4]; (h) unităţilor şi instituţiilor publice de învăţământ postliceal sau superior.

De remarcat faptul că negocierile directe între consumator şi comerciant[5] (i), ca şi litigiile comerciale clasice (implicând doi sau mai mulţi comercianţi) (ii) nu intră în sfera de aplicare a noilor proceduri SAL.

       Libertatea rămâne cuvântul de ordine atunci când vine vorba despre recurgerea consumatorilor la procedurile alternative de rezolvare a disputelor, sub un dublu aspect: (a) libertatea consumatorului de a apela sau nu la o entitate SAL (art. 14 din OG nr. 38/2015), (b) libertatea consumatorului de a accepta sau nu soluţia propusă de entitatea SAL (art. 11 din OG nr. 38/2015). Caracterul neobligatoriu al mijloacelor alternative de soluţionare a litigiilor derivă din principiul potrivit căruia consumatorul nu poate fi constrâns de către comerciant să apeleze la o entitate SAL, extra-judiciară, pentru tranşarea litigiului, neputând fi privat de dreptul său constituţional de a accesa acţiunile în justiţie şi de a beneficia de garanţiile de imparţialitate oferite de judecător.

 

III. Entităţile de soluţionare alternativă a litigiilor. O entitate SAL este o structură care oferă soluţionarea unui litigiu printr-o procedură SAL şi care poate funcţiona exclusiv în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (a), în cadrul unei autorităţi publice centrale (b) sau a unei autorităţi administrative autonome cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor (c). În domeniul bancar, entitate SAL este Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor (d).

Platforma europeană de soluţionare online a litigiilorreprezintă uninstrument digital creat de Comisia Europeană pentru a facilita soluţionarea independentă, imparţială, transparentă, eficace, rapidă şi echitabilă, pe cale extrajudiciară, a litigiilor care privesc obligaţiile contractuale rezultate din contractele de vânzare sau de prestare de servicii online dintre un consumator care îşi are reşedinţa în Uniune şi un comerciant stabilit în Uniune, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea online a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Regulament privind SOL în materie de consum).

       Entităţile SAL îndeplinesc următoarele cerinţe[6] (conform art. 5 din OG 38/2015): (a) administrează un site internet actualizat care permite părţilor să aibă cu uşurinţă acces la informaţiile referitoare la procedura SAL şi care permite consumatorilor să prezinte online o reclamaţie şi documentele justificative necesare; (b) furnizează, la cerere părţilor, pe un suport durabil, informaţiile prevăzute; (c) permit consumatorului să prezinte o reclamaţie în scris, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil; (d) permit schimbul de informaţii dintre părţi prin mijloace electronice sau prin poştă; (e) acceptă atât litigii naţionale, cât şi litigii transfrontaliere, inclusiv litigiile reglementate de Regulamentul (UE) nr. 524/2013; (f) se asigură că prelucrarea datelor cu caracter personal este în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu Ordinul Avocatului Poporului nr. 75/2002 privind stabilirea unor măsuri şi proceduri specifice care să asigure un nivel satisfăcător de protecţie a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul prelucrărilor.

 

IV. Entităţile SAL pot refuza instrumentarea unui anumit litigiu din următoarele motive: (a) consumatorul nu a încercat să contacteze comerciantul în cauză pentru a discuta reclamaţia sa şi nu a căutat, ca un prim pas, să rezolve diferendul direct cu comerciantul;

(b) litigiul este promovat cu rea-credinţă sau este ofensator;

(c) litigiul este sau a fost analizat anterior de către o altă entitate SAL sau de către o instanţă judecătorească (ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea de a relua un litigiu recurgând la o altă entitate SAL);

(d) consumatorul nu a prezentat reclamaţia entităţii SAL în termen de un an de la data la care acesta, după caz, a prezentat reclamaţia comerciantului sau de la data săvârşirii faptei ce a dat naştere litigiului ori, în cazul faptelor continue, de la data încetării acestora – în principiu, refuzul preluării litigiilor la expirarea unui an de la producerea faptului declanşator este facultativ pentru entităţile SAL, care pot opta şi pentru acceptarea spre conciliere a unor asemenea litigii;

(e) instrumentarea unui astfel de litigiu ar afecta în mod grav funcţionarea eficientă a entităţii SAL;

(f) entitatea SAL sesizată nu este competentă să soluţioneze litigiul.

În cazul în care o entitate SAL nu poate analiza o reclamaţie care i-а fost înaintată, entitatea SAL respectivă prezintă ambelor părţi o explicaţie privind motivele neanalizării litigiului în termen de 21 de zile calendaristice de la primirea dosarului de reclamaţie.

 

V. Expertiză, independenţă şi imparţialitate. Conform art. 6 din OG 38/2015, persoanele fizice responsabile din cadrul SAL au expertiza necesară şi sunt independente şi imparţiale. Aceasta se realizează prin faptul că aceste persoane: (a) dispun de cunoştinţele şi aptitudinile necesare în domeniul procedurilor de soluţionare alternativă a litigiilor sau al soluţionării judiciare a litigiilor în materie de consum, precum şi de o bună înţelegere generală a legislaţiei; (b) sunt desemnate pentru un mandat cu o durată suficientă, dar nu mai mică de 3 ani, pentru a asigura independenţa acţiunilor lor, şi nu pot fi eliberate din funcţie fără motive întemeiate; (c) nu primesc niciun fel de instrucţiuni de la oricare dintre părţi sau de la reprezentanţii acestora (respectând principiul imparţialităţii); (d) sunt remunerate într-un mod care nu este legat de rezultatul procedurii SAL; (e) comunică fără întârziere entităţii SAL orice circumstanţă care le poate afecta sau poate fi considerată ca afectându-le independenţa şi imparţialitatea sau care poate da naştere unui conflict de interese cu oricare dintre părţile litigiului pe care trebuie să îl soluţioneze. Obligaţia de a comunica astfel de elemente este o obligaţie permanentă pe tot parcursul procedurii SAL.

 

VI. Transparenţa procedurii. Entităţile SAL au obligaţia de a publica pe site-urile lor internet, pe suport durabil dacă se solicită, şi prin orice alte mijloace pe care le consideră adecvate, informaţii clare şi uşor de înţeles, privind: (a) datele lor de contact, inclusiv adresa poştală şi de e-mail; (b) lista pe care sunt incluse; (c) persoanele fizice responsabile de SAL, modalităţile de desemnare a acestora şi durata mandatului lor; (d) expertiza, imparţialitatea şi independenţa persoanelor fizice responsabile de SAL, în cazul Centrului de soluţionare alternativă; (e) apartenenţa entităţilor SAL la reţelele entităţilor SAL care facilitează soluţionarea litigiilor transfrontaliere; (f) tipurile de litigii pe care sunt competente să le soluţioneze; (g) regulile de procedură care reglementează soluţionarea unui litigiu şi motivele pentru care entitatea SAL poate refuza să se ocupe de un anumit litigiu; (h) limba în care reclamaţiile pot fi prezentate entităţii SAL şi în care se desfăşoară procedura SAL; (i) tipurile de norme pe care entitatea SAL le poate avea în vedere pentru soluţionarea litigiilor, precum dispoziţii legale, considerente de echitate, coduri de conduită; (j) orice fel de cerinţe preliminare pe care părţile ar putea fi obligate să le îndeplinească înaintea începerii procedurii de soluţionare alternativă a litigiului, inclusiv cerinţa adresată consumatorului de a încerca o soluţionare a litigiului direct cu comerciantul. De asemenea, vor fi menţionate: (1) condiţiile în care părţile se pot retrage din procedură; (2) costurile care urmează să fie suportate de către comercianţi, inclusiv orice reguli privind plata cheltuielilor la încheierea procedurii; (3) durata medie a procedurii SAL; (4) efectul juridic al rezultatului procedurii SAL, precum şi faptul că hotărârile emise de entităţile SAL prin care este consemnat rezultatul procedurii constituie de drept titlu executoriu, dacă nu sunt atacate în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării; (5) punerea în aplicare a deciziei SAL, dacă acest lucru este relevant (conform art. 7 din OG 38/2015).

 

VII. Eficacitatea procedurilor SAL. Dincolo de componenta sa formală, dreptul constituţional al consumatorului de a obţine rezolvarea judiciară a litigiilor poate fi grevat în practică de dificultăţi nedorite, dar reale, cum ar fi obstacolul psihologic ridicat de dificultatea de a identifica tipul corect de acţiune, complexitatea regulilor procedurale, ezoterismul limbajului juridic etc. Un alt motiv de disuadare poate rezulta din lentoarea justiţiei etatice, care poate implica durate de timp relativ mari, de un an sau doi, pentru tranşarea litigiului, precum şi costuri descurajatoare pentru consumatorul confruntat cu probleme concrete legate de încheierea unui contract online / offline.

În vederea asigurării eficacităţii susţinute a procedurilor SAL comparativ cu procedurile jurisdicţionale clasice, primele trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe (art. 8 din OG 38/2015):

a) procedura SAL să fie disponibilă şi uşor accesibilă online şi pe suport hârtie pentru părţile în litigiu, indiferent de locul în care acestea se găsesc;

b) părţile să aibă acces la procedură fără obligaţia de a recurge la un avocat sau la un consilier juridic, dar fără a fi private de dreptul lor la consiliere independentă sau de a fi reprezentate sau asistate de o terţă persoană sau de reprezentanţi ai asociaţiilor de consumatori în orice etapă a procedurii;

c) procedura SAL să fie gratuită;

d) părţile aflate în litigiu să fie notificate imediat după primirea tuturor documentelor care conţin informaţii relevante referitoare la reclamaţie de către entitatea SAL care a primit reclamaţia.

            Important de remarcat este şi termenul maxim de rezolvare a litigiului, care în cadrul procedurilor SAL este de 90 zile de la data iniţierii procedurii, ceea ce înseamnă că un consumator poate conta pe un termen maxim de aproximativ 3 luni pentru soluţionarea amiabilă a litigiului.

 

VIII. Corectitudinea procedurilor SAL. În cursul procedurilor SAL (art. 9 din OG 38/2015): (a) părţile au dreptul de a-şi exprima punctul de vedere[7] cu privire la reclamaţia care face obiectul litigiului înaintat spre soluţionare entităţii SAL, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acesteia, precum şi de a primi din partea entităţii SAL argumentele, probele, documentele şi elementele de fapt prezentate de cealaltă parte, orice declaraţii şi avize ale experţilor şi de a prezenta observaţii pe marginea acestora;

(b) părţile sunt informate că nu sunt obligate să folosească un avocat sau un consilier juridic, dar pot apela la consultanţă independentă sau pot fi reprezentate sau asistate de o parte terţă sau de reprezentanţi ai asociaţiilor de consumatori în orice etapă a procedurii;

(c) părţile sunt informate cu privire ia rezultatul procedurii SAL, în scris sau pe un suport durabil, precizându-se motivele pe care se întemeiază rezultatul.

 

IX. Mecanisme SAL. Entităţile SAL pot propune şi/sau impune o soluţie părţilor. Entităţile SAL pot derula ambele mecanisme cu condiţia de a elabora proceduri specifice pentru fiecare mecanism în parte şi de a informa clar şi corect părţile cu privire la consecinţele alegerii unuia dintre mecanisme. În cazul în care entităţile SAL derulează ambele mecanisme, consumatorul este cel care alege unul dintre mecanisme.

A. Propunerea unei soluţii. În cazul procedurilor SAL prin care se propune o soluţie (art. 11 din OG 38/2015), consumatorii au posibilitatea de a se retrage din procedură în orice moment dacă nu sunt satisfăcuţi de funcţionarea sau de modul de desfăşurare a procedurii. Consumatorii sunt informaţi despre acest drept înaintea începerii procedurii.

Înainte de a accepta soluţia propusă, părţile sunt informate cu privire la:

a) posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu soluţia propusă;

b) faptul că implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară;

c) faptul că soluţia propusă poate fi diferită de un rezultat stabilit de către o instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare;

d) consecinţele juridice ale acceptării unei astfel de soluţii.

Rezultatul procedurii SAL este comunicat părţilor, printr-o notă de soluţionare alternativă a litigiilor, în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care o entitate SAL a primit dosarul complet al reclamaţiei. În cazul unor litigii extrem de complexe, entitatea SAL responsabilă poate, dacă este necesar, să prelungească termenul cu 20 de zile calendaristice. Părţile sunt informate în legătură cu orice prelungire a termenului respectiv, precum şi în legătură cu perioada estimată pentru terminarea litigiului.

Înainte de a accepta soluţia propusă, se acordă o perioadă de 15 zile calendaristice pentru a-şi exprima acordul sau dezacordul. În termenul de 15 zile calendaristice de la primirea notei de soluţionare a litigiilor, părţile comunică decizia lor de acceptare sau de respingere a soluţiei propuse.

       Rezultatul procedurilor SAL nu este obligatoriu dacă doar una dintre părţi acceptă soluţia propusă.

 

B. Impunerea unei soluţii. Înainte de a alege această posibilitate de soluţionare a litigiului, părţile sunt informate cu privire la: (a) caracterul obligatoriu al soluţiei; (b) faptul că părţile nu au posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu soluţia; (c) faptul că niciuna dintre părţi nu se poate retrage din procedură; (d) faptul că implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară; (e) faptul că soluţia propusă poate fi diferită de un rezultat stabilit de către o instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare; (f) consecinţele juridice ale acceptării unei astfel de soluţii (art. 12 din OG 38/2015). Entităţile SAL se asigură că părţile îşi dau acordul cu privire la caracterul obligatoriu al soluţiei.

       Libertatea consumatorului şi a comerciantului de a accepta soluţia propusă de membrii entităţii SAL diferă, evident, după cum este vorba despre o procedură de mediere / conciliere sau de o procedură arbitrală. Fie că părţile ajung ele însele la o soluţie în urma concilierii, fie că aceasta le este propusă de către mediator, cât timp doar una dintre părţile litigante se arată de acord cu soluţia propusă, aceasta nu are caracter obligatoriu pentru cealaltă parte implicată în procedura medierii / concilierii. În schimb, în materie de arbitraj desfăşurat în baza unei convenţii arbitrale valabile, părţile litigiului acceptă expres să se plieze pe cerinţele deciziei arbitrilor, care însă va putea fi atacată pe căile de procedură civilă specifice (contestaţia în anulare).

 

X. Rezultatul procedurii SAL. În cazul în care părţile acceptă soluţia propusă, precum şi în cazul soluţiei impuse, entitatea SAL emite o hotărâre motivată (a), iar, în cazul în care părţile nu acceptă soluţia propusă, entitatea SAL emite o încheiere care cuprinde descrierea faptelor, soluţia propusă şi decizia părţilor (b), conform art. 13 din OG 38/2015.

În cazul în care comerciantul nu acceptă soluţia propusă, entitatea SAL informează consumatorul, prin încheiere, despre căile de atac administrative, respectiv judiciare la care poate recurge pentru soluţionarea litigiului.

Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanţa de judecată competentă.

Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.

Procedurile SAL se finalizează în termen de 90 de zile calendaristice de la data la care o entitate SAL a primit dosarul complet al reclamaţiei. În cazul unor litigii complexe, entitatea SAL responsabilă poate, dacă este necesar, să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice şi să informeze părţile în legătură cu orice prelungire, precum şi în legătură cu perioada estimată pentru terminarea litigiului.

 

XI. Clauze abuzive[8]. Conform art. 14 din OG 38/2015,  un acord între un consumator şi un comerciant de a prezenta reclamaţii unei entităţi SAL, atunci când acesta a fost încheiat înainte de apariţia litigiului şi dacă are drept efect privarea consumatorului de dreptul său de a se adresa autorităţii administrative competente în vederea soluţionării reclamaţiei pe cale administrativă[9] ori de a introduce o acţiune în instanţă în vederea soluţionării litigiului, nu este obligatoriu pentru consumator[10].

Arbitrabilitatea litigiului (în dreptul consumatorilor)reprezintă aptitudinea unui litigiu dintre consumatori şi profesionişti de a fi supus judecăţii arbitrale, de a face obiectul unui arbitraj; sustragerea litigiului de sub competenţa instanţelor statale are loc prin încheierea unei convenţii arbitrale[11]. Sunt, în principiu, arbitrabile drepturile asupra cărora părţile au libertatea de a dispune, fiind excluse: (a) materiile care vizează în mod direct ordinea publică (inclusiv implicaţiile săvârşirii unei infracţiuni penale); (b) litigiile relative la starea civilă şi capacitatea persoanelor (filiaţie, căsătorie, divorţ, numele persoanei, naţionalitate şi cetăţenie ş.a.); (c) drepturile cu caracter extrapatrimonial în general; (d) materiile excluse în mod expres prin lege.

Clauza compromisorie este o varietate a convenţiei de arbitraj prin care părţile se obligă să supună eventualele lor litigii viitoare unei instanţe arbitrale, înlăturând astfel competenţa instanţelor statale.

Spre deosebire de compromis, clauza compromisorie se încheie mai înaintea survenirii vreunui motiv de litigiu, astfel încât părţile nu pot avea o imagine clară asupra întinderii / valorii juridice a unui atare angajament, nici asupra cuantumului ori a naturii prejudiciului a cărui reparare va face obiectul analizei arbitrilor, de unde şi pericolul asumării unui angajament netemperat şi insuficient reflectat, dublat de renunţarea la garanţiile de imparţialitate oferite de persoana judecătorului, ca şi la căile de atac de drept comun.

Pentru aceste raţiuni, clauza compromisorie este considerată clauză abuzivă şi este lovită de nulitate relativă (de protecţie) în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, spre deosebire de compromis, care reprezintă o convenţie de arbitraj încheiată posterior survenienţei motivului concret de litigiu şi care este licit inclusiv în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Inserarea unei clauze compromisorii într-un contract de adeziune propus consumatorilor de către un profesionist este sancţionată prin pârghiile mecanismului juridic de reprimare a clauzelor abuzive, reglementat prin Legea nr. 193/2000, cu modificările ulterioare; pe de altă parte, în contractele încheiate cu consumatorii, clauza compromisorie este nulă prin obiectul său (renunţarea anticipată la o viitoare acţiune în justiţie contra profesionistului, fără a cunoaşte natura acestei acţiuni), iar nu numai prin natura sa abuzivă (imposibilitatea negocierii, crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe ş.a). Potrivit lit. l) din Lista clauzelor considerate a fi abuzive anexată Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, sunt considerate a fi abuzive, până la proba contrarie, cu toate consecinţele atrase de o atare calificare, prevederile contractuale care „exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj”.

Compromisul, pe de altă parte,este ovarietate a convenţiei de arbitraj prin care părţile se obligă să supună litigiul ivit între ele unei judecăţi arbitrale, înlăturând convenţional competenţa instanţelor statale. Spre deosebire de clauza compromisorie, compromisul se încheie posterior survenienţei motivului concret de litigiu[12], ceea ce implică consimţirea consumatorului în cunoştinţă de cauză. În contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, compromisul este valabil, în principiu, fiind supus aceloraşi condiţii de fond precum cele aplicabile formării contractelor în general; recurgerea părţilor la arbitraj a fost uneori expres menţionată de legiuitor ca fiind permisă; de pildă, conform art. 20 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, modificată, furnizorii de servicii şi destinatarii acestor servicii pot supune litigiile născute între ei arbitrajului, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi celorlalte căi extrajudiciare de soluţionare a litigiilor, prevăzute de codurile de conduită incidente în materia comerţului electronic.

Sub aspectul formei, încheierea compromisului poate avea loc numai în formă scrisă (fie în varianta înscrisului sub semnătură privată, fie în cea a înscrisului autentic; compromisul poate fi încheiat şi prin utilizarea unei tehnici de comunicare la distanţă, profesionistul fiind obligat să pună la dispoziţia consumatorului datele relative la încheierea compromisului pe un suport durabil, care să permită stocarea acestora).

 

XII. Reguli proprii. Fiecare entitate SAL elaborează reguli proprii de soluţionare alternativă a litigiilor, care trebuie să respecte principiile, regulile şi cerinţele prevăzute de OG 38/2015. Pe lângă principiul libertăţii consumatorului de a recurge la procedura SAL[13], respectiv de a accepta soluţia propusă, descris mai sus, o serie de principii[14] sunt de asemenea aplicabile în procedura SAL. Mai întâi, entitatea extrajudiciară trebuie să manifeste independenţă faţă de părţile litigante. Condiţiile de acces la procedura SAL şi de desfăşurare a acesteia (inclusiv termenele de comunicare a hotărârii) trebuie să fie însoţite de transparenţă. Părţilor litigante trebuie să li se asigure posibilitatea concretă de a-şi prezenta apărările şi de a-şi motiva pretenţiile, conform principiului contradictorialităţii. În fine, procedura SAL, pentru a se dovedi mai eficace decât remediile jurisdicţionale, trebuie să fie simplă, rapidă şi gratuită pentru consumator.

După cum am menţionat anterior, mandatul minimal al membrilor unei entităţi SAL este de 3 ani, putând fi însă vorba în practică despre un termen mai lung. Conciliatorii de justiţie mandataţi de o entitate SAL vor avea misiunea de a facilita rezolvarea amiabilă a oricăror dispute intervenite între comercianţi şi consumatori, părţile urmând să aleagă dacă vor considera soluţia ca obligatorie, angajându-se să o respecte sau, dimpotrivă, să recurgă la acţiunile clasice în justiţie.

În ceea ce priveşte efectul procedurilor SAL asupra termenelor de decădere şi de prescripţie, pe parcursul derulării procedurii de soluţionare alternativă a litigiilor, prescripţia dreptului la acţiune nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă (art. 16 din OG 38/2015).

 

XIII. Informarea consumatorilor de către comercianţi. Comercianţii au obligaţia de a informa consumatorii cu privire la entitatea sau entităţile SAL de care aceştia aparţin atunci când comercianţii se angajează să utilizeze respectivele proceduri. Informaţiile respective includ adresa site-ului internet al entităţii sau entităţilor SAL relevante (art. 25 din OG 38/2015).

Informaţiile menţionate la alin. (1) sunt furnizate în mod clar, inteligibil şi uşor accesibil pe site-ul internet al comercianţilor, în cazul în care acesta există, şi, dacă este cazul, în termenii şi condiţiile generale ale contractelor de vânzare sau de prestare de servicii dintre comerciant şi consumator.

În ceea ce priveşte medierea în materia serviciilor bancare, fiecare instituţie bancară va informa consumatorii despre datele de contact ale Centrului de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar (Centrul SAL), ca entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, în scopul asigurării accesului consumatorilor din domeniul bancar la soluţionarea, prin proceduri SAL, a litigiilor dintre aceştia şi bănci[15]. Soluţionarea litigiilor înaintate de către consumatori Centrului SAL este realizată de membrii Corpului conciliatorilor, conform regulilor de procedură adoptate de Centru. Membrii Corpului conciliatorilor sunt persoane fizice, cu expertiză în domeniul SAL, selectate potrivit criteriilor stabilite de Colegiul de coordonare, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului SAL, în conformitate cu prezenta ordonanţă. Membrii Corpului conciliatorilor sunt independenţi, imparţiali şi trebuie să dispună de o bună reputaţie şi expertiză adecvată (conform art. 24 din OG nr. 38/2015).

 

XVI. Concluzii. Dificultăţile ataşate accesului la justiţie al consumatorilor prin procedurile judiciare clasice (costuri implicate, recurgerea la avocaţi specializaţi, durata relativ mare de soluţionare, în pofida aşteptărilor de celeritate) au determinat consacrarea prin Directiva 2013/11/UE, respectiv OG. nr. 38/2015, a mijloacelor alternative non-jurisdicţionale de rezolvare a litigiilor, accesibile online şi, în principiu, gratuite pentru consumatori. Procedura SAL (Soluţionare Alternativă a Litigiilor) reprezintă un element de noutate pentru consumatorii români, care vor beneficia astfel de posibilitatea să prezinte online o reclamaţie şi documentele justificative necesare, pe site-ul unei entităţi SAL. În cazul procedurilor SAL prin care se propune o soluţie, consumatorii au posibilitatea de a se retrage din procedură în orice moment dacă nu sunt satisfăcuţi de funcţionarea sau de modul de desfăşurare a procedurii. Rezultatul procedurilor SAL nu este obligatoriu dacă doar una dintre părţi acceptă soluţia propusă.

            În ipoteza în care părţile litigiului acceptă soluţia propusă, entitatea SAL emite o hotărâre motivată, iar dacă părţile nu acceptă soluţia propusă, entitatea SAL emite o încheiere care cuprinde descrierea faptelor, soluţia propusă şi decizia părţilor. În ceea ce priveşte comunicarea hotărârii, hotărârea / încheierea entităţii SAL se comunică părţilorîn termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanţa de judecată competentă. Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu. OG nr. 38/2015 fixează un termen legal maxim de finalizare a procedurii, stabilind că procedurile SAL se finalizează în termen de 90 de zile calendaristice de la data la care o entitate SAL a primit dosarul complet al reclamaţiei, cu precizarea că în cazul unor litigii complexe, entitatea SAL poate să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice.

Dacă mijloacele alternative non-jurisdicţionale de soluţionare a litigiilor sunt, în principiu, apreciate ca fiind benefice pentru consumatori, nu trebuie neglijate nici pericolele sau dezavantajele procedurale care pot rezulta dintr-un exerciţiu deficitar al acestora. Astfel, după cum se preciza în Recomandarea din 30 martie 1998 a Comisiei Europene, „Aderarea consumatorului la o procedură extrajudiciară de soluţionare a litigiilor nu poate rezulta dintr-un angajament anterior apariţiei diferendului, un asemenea angajament având efectul de a priva consumatorul de dreptul său de a se adresa organismelor judiciare competente”. În aceiaşi termeni este rezolvată problema clauzelor compromisorii de arbitraj şi în textul Directivei 2013/11/UE, respectiv al art. 14 din OG 38/2015,  conform căruia un acord între un consumator şi un comerciant de a prezenta reclamaţii unei entităţi SAL, atunci când acesta a fost încheiat înainte de apariţia litigiului şi dacă are drept efect privarea consumatorului de dreptul său de a se adresa autorităţii administrative competente ori de a introduce o acţiune în instanţă, nu este obligatoriu pentru consumator.

 

 


* Lector dr., Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, jgoicovici@yahoo.com.

[1] Pentru detalii privind încheierea şi executarea contractelor online, a se consulta M. Tudorache, Contractul încheiat prin mijloace electronice, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, îndeosebi p. 129-192; M.Y. Schaub, European Legal Aspects of E-commerce, Europa Law Publishing, 2004; P. Thieffry, Commerçe éléctronique: droit international et européen, Paris, Litec, 2002, îndeosebi p. 34-68.

[2] OG nr. 38/2015 transpune prevederile Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 165 din 18 iunie 2013.

[3] Pentru detalii privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre profesionişti şi consumatori în dreptul francez, a se consulta Y. Picod, H. Davo, Droit de la consommation, Ed. Armand Colin, Paris, 2005, p.341-357; J. Calais-Auloy, Fr. Steinmetz, Droit de la consommation, 5e édition, Dalloz, Paris, 2000, p. 519-522.

[4] De remarcat faptul că litigiile de malpraxis rămân în afara sferei de aplicare a procedurilor SAL.

[5] Un prim mijloc non-jurisdicţional de rezolvare a litigiului constă, pentru consumator, în a se adresa în mod direct comerciantului în speranţa unei soluţionări amiabile; în ipoteza eşecului negocierilor directe, îndeosebi din perspectiva dezechilibrului care se poate instala între negociatori (reprezentanţii comerciantului şi consumator), rămâne deschisă posibilitatea formulării unei petiţii către o entitate SAL. 

[6] De asemenea, potrivit art. 18 din OG nr. 38/2015, anumite informaţii trebuie notificate autorităţii competente de către organismele care doresc să fie entităţi de soluţionare a litigiilor; este vorba despre: (a) numele, coordonatele şi site-ul internet; (b) informaţii privind structura şi finanţarea lor, inclusiv informaţii privind persoanele fizice responsabile de soluţionarea litigiilor, remunerarea şi mandatul acestora; (c) regulile de procedură; (d) comisioanele; (e) durata medie a procedurilor de soluţionare a litigiilor; (f) limba în care pot fi prezentate reclamaţii şi în care se poate desfăşura procedura de soluţionare a litigiilor; (g) o declaraţie privind tipurile de litigii vizate de procedura de soluţionare a litigiilor; (h) motivele pentru care entitatea de soluţionare a litigiilor poate refuza să instrumenteze un anumit litigiu. Totodată, entităţile SAL comunică autorităţii competente la fiecare 2 ani informaţii privind: (a) numărul de litigii primite şi tipurile de reclamaţii la care se referă; (b) procentul de proceduri SAL care au fost întrerupte înainte de a fi obţinut un rezultat; (c) durata medie de soluţionare a litigiilor primite; (d) proporţia respectării rezultatelor procedurilor SAL, în cazul în care aceasta este cunoscută; (e) orice probleme semnificative care apar frecvent şi duc la litigii între consumatori şi comercianţi, informaţiile comunicate în acest sens putând fi însoţite de recomandări cu privire la nodul în care aceste probleme pot fi evitate sau rezolvate în viitor; (f) o evaluare a eficacităţii cooperării lor în cadrul reţelelor entităţilor SAL care facilitează soluţionarea litigiilor transfrontaliere.

[7] Reprezentarea părţilor prin avocaţi în cadrul procedurii SAL este, evident, facultativă. De altfel, procedurile SAL sunt gândite astfel încât să încurajeze consumatorii să le acceseze în mod gratuit, în baza unor reguli simple, ceea ce va însemna că recurgerea la avocaţi pentru consumator va rămâne excepţia (în opoziţie cu procedurile jurisdicţionale etatice).

[8] A se vedea S. Piedelièvre, Droit de la consommation, Economica, Paris, 2008, p. 342-368; M. Zachariasiewicz,Recent Developments in European Private Law: The Influence of European Consumer Law on National Legal Systems, în European Review of Private Law, Vol. 19, Issue 3-4/2011, p. 471-480; W.H. Van Boom, M. Loos, Effective Enforcement of Consumer Law in Europe: Synchronizing Private, Public, and Collective Mechanisms, în Erasmus University of Rotterdam (EUR) - Erasmus School of Law and University of Amsterdam - Centre for the Study of European Contract Law (CSECL) Working Papers, 2008, p. 2-16; W.H. Van Boom, The Draft Directive on Consumer Rights: Choices Made and Arguments Used, Journal of Contemporary European Research, vol. 5/2009, Issue 3, p. 452-464; B. Sandvik, The Battle for the Consumer: On the Relation between the UN Convention on Contracts for the International Sale of Goods and the EU Directives on Consumer Sales, în European Review of Private Law, Vol. 20, Issue 4/2012, p. 1097-1118; G. Poissonier, Les clauses résolutoires abusives dans les contrats de crédit à la consommation, în Le Dalloz 2006, Chroniques, p. 370; G. Poissonier, Panorama des clauses abusives en droit français du crédit à la consommation, în Revue européenne de droit de la consommation 1/2006, p. 171.

[9] De exemplu, în contractul de credit pentru nevoi personale (nenominalizate) încheiat între banca „C.” şi consumatorul D.E. figurează clauza potrivit căreia „clientul băncii datorează despăgubiri în situaţiile în care se adresează organelor statale abilitate, formulând plângeri care afectează reputaţia băncii”: este vorba despre o clauză abuzivă, în pofida argumentului că interesul băncii de a-şi proteja reputaţia este legitim; orice plângere adresată de consumatori organelor statale în executarea contractelor de credit este de natură să afecteze reputaţia unei bănci, însă o bună reputaţie comercială se construieşte prin relaţii contractuale loiale, iar nu prin antrenarea de penalităţi contra consumatorilor nemulţumiţi. În plus, o asemenea clauză este de natură să restrângă dreptul constituţional de a se adresa justiţiei. Limitarea dreptului consumatorului de a se adresa justiţiei sub sancţiunea plăţii de daune-interese este de natură să rupă echilibrul dintre drepturile părţilor, dacă banca ar avea dreptul de a-l acţiona în judecată pe consumator, însă consumatorul nu ar avea dreptul de a chema banca în judecată, pentru a evita condamnarea sa la despăgubiri pentru afectarea reputaţiei băncii pârâte.

[10] Conform art. 1, alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, modificată, orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

[11] Pentru o abordare detaliată a regulilor arbitrajului, a se consulta R. B. Bobei, Arbitrajul intern şi internaţional. Texte. Comentarii. Mentalităţi, C.H. Beck, Bucureşti, 2013, îndeosebi p. 56-78. Spre deosebire de arbitraj, medierea reprezintă un mijloc alternativ, non-jurisdicţional, de soluţionare a litigiilor, constând în asumarea de către persoana aleasă de părţi drept mediator a misiunii de a realiza apropierea poziţiilor divergente ale părţilor şi de a le propune, cu titlu de recomandare, o soluţie de asanare a conflictului. În opoziţie cu arbitrajul şi cu justiţia statală, în cazul ultimelor decizia arbitrului / judecătorului având autoritate de lucru judecat, propunerea mediatorului nu are forţa legală a unei sentinţe, însă va fi inclusă într-un contract final pe care părţile se angajează să-l respecte, pentru  a evita angajarea răspunderii lor contractuale. Independent de produsul medierii, oricare dintre părţi rămâne liberă să se adreseze instanţei de judecată pentru tranşarea litigiului. În timp ce arbitrul îşi asumă competenţa de a emite o sentinţă arbitrală obligatorie pentru părţi, mediatorul îşi asumă doar obligaţia de a asigura punerea de acord a părţilor în privinţa unei soluţii comune, contractuale, mediatorul asumându-şi o misiune şi mai diminuată ca substanţă, întrucât nu garantează părţilor ajungerea la o viziune comună. Acceptarea de către părţile litigante a participării la o procedură de mediere sau de conciliere nu exclude recurgerea ulterioară a acestora la arbitraj.

[12] Arbitrabilitatea obiectivă sau arbitrabilitatea litigiilor din perspectiva obiectului nu ridică dificultăţi în dreptul consumatorilor, prin ea însăşi. În realitate, clauzele compromisorii semnate de consumatori sunt nule pentru caracterul forţat, nenegociat al acestora, din raţiuni subiective, ataşate libertăţii de voinţă a consumatorului, libertate care nu se regăseşte în cazul stipulaţiilor tipizate din contractele de adeziune. Sub aspectul obiectului litigiilor, evident că este vorba despre drepturi patrimoniale de care consumatorul poate dispune, putându-le plasa sub incidenţa unei judecăţi arbitrale. Acest consimţământ trebuie să intervină în mod conştient şi avizat, cerinţă pe care acceptarea anticipată, „în bloc”, a convenţiei de arbitraj printre clauzele generale de afaceri nu o întruneşte.

[13] În contractele încheiate cu consumatorii, clauza compromisorie este nulă prin obiectul său (renunţarea anticipată la o viitoare acţiune în justiţie contra profesionistului, fără a cunoaşte natura acestei acţiuni), iar nu numai prin natura impusă, nenegociată (acceptarea sa de către consumator „în bloc”, împreună cu restul clauzelor contractului de adeziune).

A afirma căpărţii profane, consumatorului nu îi este permis să recurgă la arbitraj pentru soluţionarea litigiilor ar fi eronat, atât din punct de vedere la dreptului pozitiv, cât şi din cel al practicii judiciare. Cu toate acestea, este necesar de remarcat că, atât în dreptul european al consumului, cât şi în cel intern, se practică o distincţie netă între convenţiile de arbitraj impuse anticipat, fără negociere, în contractele preredactate şi, pe de altă parte, contractele de arbitraj liber consimţite de către consumator, în cunoştinţă de cauză, posterior apariţiei unui diferend, după cum rezultă şi din textul art. 14 din OG nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre comercianţi şi consumatori. Convenţia de arbitraj încheiată cu consumatorii şi prin care se înlătură competenţa instanţelor statale de a soluţiona litigiul, în favoarea unei judecăţi arbitrale: (a) dacă îmbracă forma unei clauze compromisorii, acceptată înainte de apariţia unui litigiu concret (în momentul încheierii contractului principal / actului adiţional, cu privire la orice litigii viitoare în general) – este lovită de nulitate între profesionişti şi consumatori, ca reprezentând o clauză abuzivă, cu excepţia situaţiilor în care profesionistul dovedeşte negocierea clauzei cu consumatorii (iar nu simpla cunoaştere sau semnare a clauzei de către aceştia); (b) încheiată posterior apariţiei unui litigiu concret, în varianta compromisului, convenţia de arbitraj se încheie valabil inclusiv între comercianţi / profesionişti şi consumatori, deoarece se consideră că în aceste ipoteze consumatorul are o imagine clară asupra drepturilor şi obligaţiilor contractuale în legătură cu litigiul concret, pe care acceptă să le supună deciziei arbitrilor.

[14] Din caracterul de contract de adeziune al majorităţii contractelor încheiate cu consumatorii (clauzele fiind preredactate de către profesioniştii comerţului sau serviciilor) decurge şi principiul interpretării clauzelor obscure în favoarea consumatorului / în contra autorului lor (profesionistul), inclusiv în cadrul procedurilor SAL. Principiul amintit este consacrat expres în textul art. 77 din Codul român al consumului, conform căruia „În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”. Ambiguitatea clauzelor tipizate poate origina în redactarea obscură sau incompletă a acestora (i), cât şi în contradicţiile existente între clauzele exprese ale contractului principal şi una sau mai multe condiţii generale de afaceri (ii). Prin urmare, ambiguitatea clauzelor preredactate poate fi una intrinsecă, însemnând că simpla lectură a clauzei nu permite decriptarea sensului şi a efectelor acesteia (a) sau una extrinsecă, când clauza în sine este redactată în termeni clari, însă îşi pierde din semnificaţie în corelaţie cu alte dispoziţii contractuale care o contrazic (b).

[15] Trebuie făcută observaţia că, în domeniul serviciilor bancare, îndeosebi în privinţa litigiilor generate de încheierea şi executarea contractelor de credit bancar, nu vor putea fi înfiinţate entităţi SAL autonome, altele decât Centrul SAL pentru litigii bancare, respectivul centru reprezentând singura entitate SAL competentă să soluţioneze amiabil conflictele dintre bănci şi consumatori, după cum rezultă din art. 21 din OG nr. 38/2015 („Litigiile din domeniul bancar sunt soluţionate exclusiv prin proceduri SAL de Centrul SAL”). Conform textului legal citat, finanţarea Centrului SAL se asigură: (a) de către comercianţii ce acţionează în cadrul activităţii lor comerciale în domeniul bancar; (b) din venituri proprii care se pot constitui din veniturile realizate din comisioanele şi sumele percepute pentru prestaţiile în domeniu efectuate terţilor; (c) din donaţii şi/sau sponsorizări.

                Activitatea Centrului SAL pentru litigii bancare este coordonată de un Colegiu de coordonare format din 5 membri desemnaţi, câte unul, de către următoarele entităţi: (a) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor; (b) Asociaţia Română a Băncilor; (c) Banca Naţională a României; (d) asociaţiile de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 32 sau in art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată; (e) un membru independent ales de către cei 4 membri. Colegiul de coordonare este condus de preşedinte, ales dintre membrii Colegiului de coordonare, prin rotaţie, pentru un mandat de un an. Preşedintele Colegiului de coordonare este ales la prima reuniune a acestuia. Durata mandatului membrilor Colegiului de coordonare este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată (art. 22 din OG nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre comercianţi şi consumatori).

 


« Back