Caiete de drept penal

Pentru că în orice comunitate profesională sau ştiinţifică de prestigiu, existenţa mai multor publicaţii are rolul de a stimula dezbaterea, de a încuraja exprimarea deopinii, nu de puţine ori contradictorii, dar care, în final, conduc la identificarea celor mai potrivite soluţii.
Prof. univ. dr. Florin Streteanu
Prof. univ. dr. Florin Streteanu
Director

CDP 1/2005

CUPRINS CDP 1/2005

Argument

I. DOCTRINĂ
Gheorghiţă Mateuţ, Diana Ionescu, Inadmisibilitatea utilizării ca mijloc de probă în procesul penal a proceselor-verbale şi a actelor de constatare obţinute în procedurile administrative de control
Florin Streteanu, Câteva consideraţii privind răspunderea penală a persoanei juridice potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea codului penal
Raluca Jurje, Unele consideraţii privind aplicarea în timp a legii penale, determinate de intrarea în vigoare a noului cod penal
Dan Sebastian Chertes, Aspecte controversate privind infracţiunile prevăzute de O.U.G. nr.31/2002
Daniel Niţu, Fapte care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială. Forma ilicitului
Flavius Cristea, Consideraţii asupra unor prevederi ale legii nr 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
Alexandru Florea, Călin-Viorel Iuga, Câteva consideraţii de actualitate privind poliţia judiciarǎ

II. JURISPRUDENŢĂ
Distincţia între uciderea din culpă şi infracţiunea prevăzută de art. 31 alin2. din Legea nr.10/1995 privind calitate în construcţii. Raport de cauzalitate. Pluralitate de făptuitori material-complementară (Trib. Cluj, secţia penală, decizia nr. 165/A/2005) cu notă de Sergiu Bogdan
Viol. Perversiuni sexuale. Înţelesul expresiei act sexual de orice natură (ICCJ, Secţiile Unite, decizia nr. III/2005) cu notă critică de Florin Streteanu şi Daniel Niţu

III. RECENZII
International Criminal Law and Human Rights – Claire de Than, Edwin Shorts, Sweet & Maxwell, Londra, 2003, 550 p. (Daniel Niţu)

IV. INFO
Curs de specializare în drept internaţional penal – „Noile războaie ale terorismului şi răspunsul Dreptului internaţional penal" - Siracusa, 2

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
 /DreptUnivBabesBolyai

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11