Caiete de drept penal

Pentru că în orice comunitate profesională sau ştiinţifică de prestigiu, existenţa mai multor publicaţii are rolul de a stimula dezbaterea, de a încuraja exprimarea deopinii, nu de puţine ori contradictorii, dar care, în final, conduc la identificarea celor mai potrivite soluţii.
Prof. univ. dr. Florin Streteanu
Prof. univ. dr. Florin Streteanu
Director

CDP 2/2012

CUPRINS CDP 2/2012

 

I. DOCTRINĂ
Florin Streteanu, Consideraţii privind confiscarea extinsă
Ioana Curt, Raportul de cauzalitate în lumina actualelor sale proiecţii intradogmatice (II)
Mădălina Pascu, Complicitatea prin promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului - Analiză comparată cu infracţiunile de tăinuire şi favorizare a infractorului
Silviu-Daniel Socol, Confiscarea extinsă în reglementarea noului Cod penal
Ionuţ Borlan, Cu privire la anterioritatea faptei de omor pretinsă de art. 176 lit. c) din Codul penal – accepţiune materială sau juridică?

II. JURISPRUDENŢĂ
Fraudă informatică (art. 49, Legea nr. 161/2003). Neacordarea daunelor materiale de instanţa de fond. Daune morale acordate în cazul unei infracţiuni contra patrimoniului. Aprecierea existenţei unei culpe comune în cazul prejudiciului moral (C.A. Cluj, secţia penală, decizia nr. 877/R/2010) cu notă critică de Dan-Sebastian Chertes

III. CURIER PENAL
(Oana Dimitriu)

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
 /DreptUnivBabesBolyai

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11