Catedra de drept internațional public organizează o selecție pentru formarea și consolidarea echipei care va reprezenta Facultatea de Drept la concursul internațional de procese simulate JESSUP.
1. Jessup Moot este cel mai vechi și cel mai mare concurs de Drept Internațional Public din lume, atrăgând participanți de la aproape 700 de școli de drept din aproximativ 100 de țări. Runda internațională se desfășoară la Washington, iar anterior acesteia are loc o rundă națională unde se va alege echipa care reprezintă fiecare țară. Pentru mai multe detalii puteți consulta https://www.ilsa.org/about-jessup/
2. Pentru exprimarea intenției de participare la selecție studenții interesați vor transmite, un CV și o scurtă scrisoare de motivație (ambele în limba engleză), până cel târziu duminică – 29.06.2025 la adresele Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (adresa principală) și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (în CC). Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat este o cerință obligatorie.
3. Preselecția în vederea formării echipei finale va cuprinde mai multe etape, iar prima etapă constă într-un interviu în limba engleză care va fi stabilit ulterior, pe baza unor subiecte de DIP care vor verifica atât cunoștințele de specialitate, cât și abilitățile oratorice și argumentative, deschiderea către munca în echipă, încadrarea în limite stricte de timp.
Bibliografia minimă pentru interviu:
(a) Carta ONU;
(b) Convenția de la Viena, din 1969, privind dreptul tratatelor;
(c) jurisprudența Curții Internaționale de Justiție (disponibilă online pe site-ul www.icj-cij.org);
(d) DIP - sinteza teoretică https://www.ilsa.org/Jessup/Jessup%20Competitor%20Resources/intlawintro.pdf;
(e) Regulamentul Jessup: https://www.ilsa.org/Jessup/Jessup2025/Rules/Jessup%202025%20Official%20Rules.pdf