Evenimente

Evenimentele organizate de facultatea noastră sau la care facultatea este reprezentată.

Începând cu anul universitar 2024-2025, în cadrul proiectului British Law Center (BLC), Facultatea de Drept a UBB oferă programul de studii „Diploma in English Law and Legal Skills” (DEELS). Programul este susținut în parteneriat cu Juris Angliae Scientia, societate nonprofit („charitable company”) ce își are sediul în Facultatea de Drept a Universității Cambridge și care este administrată de profesori ai aceleași facultăți.

BLC are ca obiectiv diseminarea cunoașterii dreptului englez în Europa Centrală și de Est, primul centru fiind creat în anul 1992. Alături de BLC, Juris Angliae Scientia organizează și concursul de pledoarii Central and East European Moot Competion (CEEMC), concurs la care facultatea noastră a participat la ultimele 2 ediții.

CEEMC 2Pentru al doilea an consecutiv echipa Facultății de Drept a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a participat la prestigiosul concurs Central and Eastern Moot Court Competition (CEEMC), desfășurat în perioada 26-28 aprilie, la Facultatea de Drept a Universității Charles din Praga. Concursul este organizat sub coordonarea British Law Center din cadrul Universității Cambridge încă din 1995 în diferite centre universitare din Centrul și Estul Europei. Echipele participante la acest concurs au provenit de la facultăți prestigioase din țări precum Albania, Belarus, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Kazahstan, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Polonia, Slovenia, Slovacia și România. Juriul concursului este format din judecători și avocați generali ai CJUE, membri ai instituțiilor europene și specialiști renumiți în Dreptul Uniunii Europene.

Sub coordonarea Asist. univ. dr. Laura Lazăr, echipa a fost formată din studenți talentați și dedicați: Ana-Maria Drehuță (anul 3), Laura Vasilache (anul 2), Sînziana-Maria Georgescu (anul 2), respectiv Antonia Vig (anul 2). Experiența a oferit membrilor echipei șansa să își testeze cunoștințele și abilitățile juridice, să interacționeze cu colegi din alte țări și să iși îmbogățească cunoștințele în domeniul dreptului unional.

gttc2024v2
La data de 4 iunie 2024, echipa Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a reușit să câștige prestigioasa competiție de drept fiscal internațional GTTC Competition 2024.

Echipa Facultății de Drept a fost compusă din studenții Tudor Pilcă, Irina Ceușan, Isabel Bușa și Radu Ionescu și coordonată de conf. dr. Cosmin Flavius Costaș.

Global Tax Treaty Commentary este un proiect care presupune furnizarea unor comentarii de substanță asupra convențiilor-model sau convențiilor multilaterale de evitare a dublei impuneri. În acest context, relevarea oricărei experiențe naționale este extrem de utilă, memoriile participanților la concurs fiind puse la dispoziția echipei Global Tax Treaty Commentary pentru îmbunătățirea comentariilor existente.

Școala doctorală a Facultații de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează în data de 24 mai 2024 Conferința Națională a Doctoranzilor în Drept Penal și Procedură Penală.

Evenimentul va avea loc la sediul facultății de pe strada Avram Iancu nr. 11, Cluj-Napoca, sala 105.

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11