Echipa Facultății la concursul „European Law Moot Court”, 6-9 februarie 2025, Brno

elmc
Echipa Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la finala regională a concursului de procese simulate „European Law Moot Court”. Studenții, Florina-Maria Boian (master), Zsuzsanna-Blanka Boldiș (anul II) și Răzvan-Ionuț Veja (anul III) au avut ocazia să își demonstreze cunoștințele de drept european în cadrul finalei regionale organizate la Brno, Republica Cehă în perioada 6-9 februarie 2025. Echipa a fost coordonată de doamna dr. Réka Laczkó, colaborator al Facultății de Drept și a beneficiat de sprijinul consultativ al domnului conf. univ. dr. Gyula Fábián.

Concursul „European Law Moot Court” este organizat de mai bine de 35 de ani și este recunoscut în prezent ca fiind cel mai prestigios concurs de procese simulate în domeniul dreptului Uniunii Europene, precum și unul dintre cele mai relevante concursuri de acest tip la nivel global. Fiecare an aduce în competiție aproximativ 100 de echipe, din care doar 48 de echipe avansează la etapa orală, desfășurată în cadrul celor patru finale regionale. Echipele câștigătoare ale finalelor regionale se confruntă în finala găzduită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În cadrul competiției, participanții își susțin pledoariile în fața unui juriu alcătuit din profesioniști renumiți în domeniul dreptului european și au oportunitatea de a interacționa cu studenți provenind din universități din Europa și Statele Unite ale Americii. Participarea la ELMC reprezintă astfel o oportunitate excepțională pentru aprofundarea și aplicarea cunoștințelor de drept al Uniunii Europene, dar și pentru formarea unor relații profesionale și de prietenie.

Facultatea de Drept îi felicită pe studenți pentru efortul depus în vederea participării la acest concurs și pentru rezultatele obținute!

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11