ORGANIZAREA EXAMENULUI DE DISERTAŢIE ÎN SESIUNEA DE IARNA va avea loc după următorul calendar:
 
1. Înscrieri:27-29 Ianuarie 2020
2. Prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie: 31 Ianuarie 2020
 
 
 
ACTE NECESARE ÎNSCRIERII LA DISERTAŢIE :
 
Absolvenţi cu diploma de licenţă eliberată de UBB
 
- cerere tip de înscriere (formularul se obţine de la secretariat)
 
- declaraţie pe proprie răspundere, sub sancţiunea prevăzută de legea penală pentru fals în declaraţii, prin care se atestă faptul că lucrarea de disertaţie depusă în vederea susţinerii reprezintă o operă realizată de către candidat, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia dreptului de autor.(formularul se obţine de la secretariat)
 
- diploma de licenţă în copie conformă cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului) sau în copie legalizată; Pentru studentii care au deja diploma in original la dosar, se va face copie la secretariat
 
- certificatul de naştere în copie conformă cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului) sau în copie legalizată;
 
- o copie a cartii de identitate
 
- un exemplar din lucrarea de disertatie (varianta tipărită, copertata)
 
- un exemplar din lucrarea de disertatie-format electronic – pe CD – în format doc, docx, odt sau rtf);
 
Absolvenţi cu diploma de licenţă eliberată de o altă universitate
 
- cerere tip de înscriere (formularul se obţine de la secretariat)
 
- declaraţie pe proprie răspundere, sub sancţiunea prevăzută de legea penală pentru fals în declaraţii, prin care se atestă faptul că lucrarea de disertaţie depusă în vederea susţinerii reprezintă o operă realizată de către candidat, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia dreptului de autor.(formularul se obţine de la secretariat)
 
- diploma de bacalaureat şi foaia matricolă de la liceu – Copie legalizată notarial sau copie conforma cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului")Pentru studentii care au deja aceste actele in original la dosar, se va face copie la secretariat
 
 
 
- diploma de licenţă şi Suplimentul la diplomă sau foaia matricolă – Copie legalizată notarial sau copie conforma cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului") Pentru studentii care au deja aceste actele in original la dosar, se va face copie la secretariat
 
 
 
- certificatul de naştere în copie conformă cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului) sau în copie legalizată;
 
- o copie a actului de identitate
 
- un exemplar din lucrarea de disertatie (varianta tipărită, copertata)
 
- un exemplar din lucrarea de disertatie-format electronic – pe CD – în format doc, docx, odt sau rtf);
 
Pentru absolvenţii DE MASTER promoţiilor 2016 şi anterioare 2016 - dovada achitării taxei de înscriere (1.000 RON)

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11