Introducere:
Părinții au dreptul și îndatorirea de a vechea la creșterea și educarea copilului minor.
Dispoziții legale incidente:
art. Art. 487 din Codul Civil: „ Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.” în timp ce
art. 493 C.civ. dispune „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor.”, iar
art. 494 C.civ. „ Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani. Neînţelegerile se soluţionează de către instanţa de tutelă, cu ascultarea copilului, în condiţiile art. 264.”
În ceea ce privește pe copil, acesta are un drept la respectarea vieții private care cuprinde, conform art. 71 alin. (2) C.civ., și sancționarea imixtiunii în corespodența, manuscriselor sau a altor documente personale precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane. precum și utilizarea acestei corespondențe (art. 71 alin. (3) C.civ.).
Problema juridică:
Pot părinții citi și controla corespondența copilului minor sau doar să o împiedice?
Atingeri ale vieții private:
Soluția de principiu este că prin controlarea corespondenței, părinții aduc o atingere vieții private a copilului. Cu toate acestea, mai multe observații se impun:
Conform Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, dreptul la viață privată al acestuia este mai restrâns decât al unui adult. Convenția conferă părinților posibilitatea de a direcționa și sfătui copilul în exercițiul dreptului său la viață privată (art. 5 din Convenție) însă nu și a-l controla. Totodată, dreptul la viață privată al copilului poate fi restrâns pentru a asigura interesul superior al acestuia (art. 3 din Convenție). Conform art. 18 al Convenției, părinții sunt obligați să acționeze în interesul superior al copilului și nu în interesul lor personal însă exercițiul dreptului este unul evolutiv, intervenția părinților trebuind să se diminueze o dată cu sporirea capacităților fizice ale copilului.
Nu toate atingerile aduse vieții private sunt și ilegitime. Conform art. 75 C.civ., o atingere poate fi legitimă dacă:
- este permisă de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte,
- (în concret) dreptul părintelui la educarea, supravegherea și interzicerea corespondenței copilului a fost exercitat cu bună-credință şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Ca o observație conclusivă, pentru ca decizia părintelui de a interzice corespondența copilului să nu fie arbitrară, aceasta nu poate să se bazeze pe presupoziții cu privire la aptitudinile concrete ale copilului de a se feri de pericole în cadrul corepsondenței sale, ci pe o analiză în concret. Textul art. 494 C.civ. vorbește, în acest sens de „motive temeinice”. Cu toate acestea, motivele temeinice se diminuează, iar ingerința părintelui trebuie să se diminueze și ea, o dată cu apropierea vârstei majoratului copilului.
Include dreptul la a educarea și supraveghea copilul și posibilitatea citirii corespondenție acestuia?
Codul civil român nu prevede în mod expres posibilitatea părintelui de a controla corespodența copilului, prevede însă posibilitatea lui de a o interzice. De aici se deduce că un comportament mai puțin incisiv, precum citirea ar poate fi permis părintelui în exercițiul dreptului său la a educa și supraveghea minorul, dacă exercițiul dreptului este realizat cu bună-credință.
Pentru ca interferența părintelui să fie efectuată cu bună-credință, acesta trebuie să acționeze în exercițiul dreptului său la educație și control, iar nu pentru simpla sa curiozitate. Prvederile art. 14 C.civ., în ceea ce privește exercițiul dreptului cu bună-credință se aplică în mod corespunzător.
Părintele trebuie însă să justifice un interes rațional și legitim în exercițiul drepturilor sale când acestea interferează cu dreptul copilului la viață privată.
Copilul rămâne în continuare apărat de imixtiunile celorlalte persoane în viața sa privată (frați, surori, colegi de școală etc.).
Prezenta opinie a fost redactată de Asist. Univ. Dr. Dorin Jorea, consilier în informare în cadrul Centrului CDJAC din Cluj-Napoca.
Universitatea Babeş-Bolyai