Centrul de Documentare pentru Juriști și Asistență pentru Cetățeni - Clujj

Hotărâre de declarare judecătorească a morții. Curatela persoanei dispărute. Efecte.

Introducere

Decesul unei persoane fizice poate fi înregistrat în actele de stare civilă fie ca urmare a constatării sale, prin examinarea medicală a intervenirii fenomenului morții, fie prin constatarea sa pe cale judecătorească.

Procedura declarării morții, pe cale judiciară (art. 49-57 C.civ.), intervine când fie nu avem cadavru, fie acesta nu poate fi identificat.

În toate cazurile, o precondiție a declarării judecătorești a morții unei persoane o reprezintă dispariția acesteia. Dispariția ridică problema administrării bunurilor persoanei dispărute până la momentul reîntoarcerii acesteia sau până la momentul morții acesteia constatată medical sau declarată judecătorește.

Dispariția presupune că persoana nu se află acolo unde trebuie să se afle (domiciliu sau reședință/loc de cazare) și nu este de găsit. Sunt excluse situațiile unei plecări îndelungate, dacă nu intervine și o dispariție propriu-zisă.

Pe durata dispariției, regulile din materia regimului matrimonial al comunității legale permite soțului persoanei dispărute să administreze și să conserve bunurile proprietate comună (art. 345 C.civ.) precum și să realizeze acte de dispoziție (înstrăinare) asupra bunurilor mobile comune, acte juridice care nu sunt supuse anumitor formalități de publicitate (art. 346 alin. (2) C.civ.). În ceea ce privește actele asupra bunurilor proprii, în lipsa unui mandat dat de persoana dispărută, acestea nu vor putea fi administrate, motiv pentru care apare necesitatea instituirii unei curatele.

Instituirea curatelei persoanei dispărute

Curatela persoanei dispărute poate fi cerută instanței de tutelă doar în cazul în care există o dispariție propriu-zisă a persoanei (art. 178 alin. (1) lit. d) C.civ.) și nu există un mandatar convențional sau un alt regim de ocrotire (cazul dispariției interzisului judecătoresc sau a minorului). Cererea de instituire a curatelei va fi introdusă la instanța ultimului domiciliu din țară a persoanei dispărute (art. 179 alin. 1 lit. c) C.civ.). Cu toate acestea, dacă nu a fost solicitată anterior introducerii cererii de declarare judecătorească a morții, președintele instanței investite cu pronunțarea hotărârii de declarare judecătorească a morții va sesiza instanța de tutelă de la ultimul domiciliu al celui dispărut pentru instituirea, la nevoie, a unui curator. (art. 945 alin. (3) C.p.civ.) Curatela este temporară, va dura până la pronunțarea unei hotărâri sau până la solicitarea ridicării sale ca urmare a reapariției persoanei dispărute. O dată pronunțată, curatela atrage schimbarea domiciliului persoanei dispărute la curatorul acestuia (art. 94 C.civ.). Regulile curatelei persoanei dispărute sunt cele aplicabile mandatului (art. 183 C.civ) ori, la cerere sau din oficiu, instanța poate dispune aplicarea regulilor de la simpla administrare a bunurilor altuia (art. 183 alin. (1) lit. a) teza finală C.civ., aplicabile fiind dispozițiile art. 792 ș.urm. C.civ. În acest din urmă caz, curatorului i se vor aplica regulile tutorelui minorului însărcinat cu administrarea simplă.) Pe durata dispariției, și în lipsa unei hotărâri care să declare judecătoresc moartea, persoana dispărută este prezumată în viață, deci își va păstra regimul de capacitate. Ca urmare reapariția sa îi permite să revoce curatela, să încheie și personal actele pentru care instanța l-a însărcinat pe curator, poate da instrucțiuni curatorului până la ridicarea curatelei. Funcția curatorului poate înceta așadar anterior ridicării măsurii curatelei de către instanță, la cererea persoanei reapărute.

Reapariția persoanei dispărute anterior rămânerii definitive a hotărârii de declarare judecătorească a morții

Reapariția poate să intervină:

- în timpul procesului, caz în care curatela va înceta la cererea celui reapărut, a curatorului sau a persoanelor îndreptățite să ceară instituirea măsurii de ocrotire (art. 185 C.civ.) Cu toate acestea, funcția curatorului poate înceta la cererea celui reapărut, anterior încetării măsurii curatelei.

- după pronunțarea hotărârii de declarare judecătorească a morții, dar anterior rămânerii sale definitive. În acest din urmă caz, persoana reapărută are posibilitatea atacării hotărârii cu apel (art. 466 alin. 1 C.p.civ.) cererea depunându-se la instanța a cărei hotărâre este atacată (art. 471 C.p.civ.). În ceea ce privește curatela, are posibilitatea să se opună actelor pe care curatorul urmează să le încheie, întrucât funcționează regulile de la mandat.

- după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de declarare a morții, curatela încetează de drept (prin analogie cu reglementarea din 156 C.civ. în cazul tutelei minorului întrucât măsura este de ocrotire a persoanei, iar personalitatea încetează prin moarte) intervenind prezumția morții persoanei dispărute (art. 52 alin. (1) C.civ). În acest caz, se deschide succesiunea celui declarat judecătorește mort și încetează căsătoria (art. 259 alin. (5) C.civ.) și regimul matrimonial (art. 319 alin. (1) C.civ., art. 355 alin. (3) C.civ.). Cel reapărut are posibilitatea solicitării anulării hotărârii declarative de moarte și, ulterior, restituirea bunurilor (art. 54 alin. (1) și (2) C.civ.).

 

Prezenta opinie a fost redactată de Asist. Univ. Dr. Dorin Jorea, consilier în informare în cadrul Centrului CDJAC din Cluj-Napoca.

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11