Centrul de Documentare pentru Juriști și Asistență pentru Cetățeni - Clujj

Amenajarea protecției unui copil cu handicap de către părintele său pentru când nu va mai fi.

Amenajarea în avans a protecției civile a unui copil cu handicap de către părintele său

Protecția copilului prin intermediul ocrotirii părintești

În materie civilă, handicapul nu afectează exercițiul și folosința drepturilor subiective. Doar în anumite cazuri, mai grave, când este în interesul persoanei în cauză să fie ocrotită, statul asigură acestora o protecție adecvată prin măsuri de ocrotire specifice.

Punerea sub interdicție a minorului

Până la dobândirea capacității de exercițiu restrânse (14 ani), minorul este reprezentat de către părintele/părinții săi. După această vârstă, copilul cu handicap psihic sau mintal grav, dacă nu are, de o manieră continuă, discernământul necesar pentru exercițiul drepturilor și obligațiilor civile, poate fi pus de către părinte sub măsura interdicției judecătorești. Până la împlinirea vârstei majoratului, copilul va rămâne sub ocrotirea părinților însă i se vor aplica regulile regimului lipsei de capacitate de exercițiu. De la data majoratului, instanța va numi un tutore.

Numirea unui tutore de către părinte

Părintele poate, în avans, să dispună numirea unui tutore. Acest fel de tutelă se numește tutelă testamentară, și funcționează pentru situația în care părintele va deceda. Art. 114 C.civ., deși se referă la tutela minorului în general, trebuie coroborat cu prevederile art. 170 din materia interdicției care trimite în mod expres la acesta.

Desemnarea se poate face fie prin act unilateral, în formă autentică sau testament (autentic sau olograf).

Dacă se realizează prin contract de mandat, procura trebuie să fie realizată în forma actului autentic notarial.

Alte modalități care pot avea ca scop ocrotire copilului

Dacă copilul nu îndeplinește criteriile de gravitate pentru instituirea interdicției judecătorești, părintele, pe lângă desemnarea în avans a unui potențial tutore, mai poate asigura ocrotirea copilului prin intermediul înființării unei fundații testamentare dedicată acestui scop, a unor donații cu sarcina îngrijirii copilului sau prin intermediul instituției fiduciei, constituind, încă din timpul vieții sale, un fond fiduciar care să îl aibă ca beneficiar pe copilul acestuia. Și încheierea unui contract de întreținere, sau de rentă viageră, avându-l ca beneficiar pe copil și care să fie afectat de un termen suspensiv: moartea părintelui, ar putea asigura fie plata unei rente (sume de bani lunară), fie conferirea unei întrețineri adecvate. În acest sens, părintele poate introduce o componentă intuitu personaeîn contractul de întreținere, alegând astfel persoana care să acorde întreținerea și preferând-o expres, în detrimentul unor subcontractanți.

 

Prezenta opinie a fost redactată de Asist. Univ. Dr. Dorin Jorea, consilier în informare în cadrul Centrului CDJAC din Cluj-Napoca.

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11