Conducerea Facultăţii de Drept felicită studenţii Facultăţii noastre pentru performanţa câştigării concursului HEXAGONUL FACULTĂȚILOR DE DREPT, EDIȚIA 2018, Sibiu.
La probele de drept penal şi drept civil, studenţii noştri - Ioan George Cristian și Iuraș Ariadna Teodora, ambii în anul IV, respectiv Răzvan Mărginean și Blagoci Oana, ambii în anul III – au obţinut locul I. La materia drept constituţional, echipa formată din Sabina Ștefana Huțu (anul III) și Cosmin Bulea (anul II) au obţinut locul V.
La probele sportive am obţinut următoarele rezultate: la şah, George Daniel Scripcaru (anul I) a obţinut locul I, în timp ce la tenis de masă Abrudan Andreas (anul I) a obţinut locul VI. La proba de baschet, studentele - Opriș Oana-Maria (anul III), Bidică Dora Ioana (anul IV), Lungeanu Alexandra Mihaela (anul II), Boroica Ioana (anul IV) și Mocar Denisa Oana (anul II) – au obţinut locul IV. La fotbal, echipa Facultăţii – formată din Căbuz Adrian (anul II), Barstan Adrian (anul II), Cioara Adonis (anul II), Szabolcs Antal (anul II), Tothăzan Cătălin (anul II), Ganea Dragoș (anul III), Paul Buzea (anul I), Liscan Marian (anul II) și Mureșan Tudor (anul II) – au obţinut locul II.
Felicitări merită şi colegii care au coordonat echipele participate: lect. univ. dr. Mihai David (drept civil), asist. univ. Oana Bugnar şi asist. univ. Ioana Curt (drept penal), asist. univ. Cristina Tomuleţ (drept constituţional), conf. univ. dr. Septimiu Ormenişan (fotbal) şi Sabin Gherdan (baschet).