Caiete de drept penal

Pentru că în orice comunitate profesională sau ştiinţifică de prestigiu, existenţa mai multor publicaţii are rolul de a stimula dezbaterea, de a încuraja exprimarea deopinii, nu de puţine ori contradictorii, dar care, în final, conduc la identificarea celor mai potrivite soluţii.
Prof. univ. dr. Florin Streteanu
Prof. univ. dr. Florin Streteanu
Director

CDP 4/2012

CUPRINS CDP 4/2012

 

I. DOCTRINĂ
Diana Ionesccu, Gäfgen c. Germania: un moment de reflecţie şi multe întrebări
Mădălina Amelia Voiculescu, Cauzele de reducere a pedepselor. Concursul de texte. Reflecţii şi practică judiciară
Roxana Dan, Rejudecarea după o condamnare în lipsă, o procedură iluzorie... Studiu asupra compatibilităţii instituţiei prevăzute de art. 5221 din Codul de procedură penală cu standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie
Ioana Curt, Alexandra Pop, Analiza practicilor anticoncurenţiale din perspectiva represiunii penale a acestora
Ion Rusu, Combaterea prin intermediul dreptului penal a abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a acestora şi a pornografiei infantile în Uniunea Europeană

 

II. CURIER PENAL
1 octombrie – 31 decembrie 2012
(Oana Dimitriu)

 

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11