Evaziune fiscală

Omisiunea evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor efectuate sau a veniturilor realizate. Noțiunea de documente legale. Calculul prejudiciului. Neînregistrarea veniturilor, dar declararea acestora la organele fiscale. Forma continuă, continuată a infracțiunii

  • Oana Bugnar-Coldea Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca; Baroul Cluj
Cuvinte cheie: evaziune fiscală, omisiunea evidențierii operațiunilor efectuate sau a veniturilor realizate, documente legale, prejudiciu, declarație fiscală, infracțiune continuă, infracțiune continuată

Rezumat

Prin intermediul acestui material supunem atenției Decizia nr. 29/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Decizia este una relevantă pentru teoreticieni și practicieni, întrucât aduce în discuție o serie de aspecte importante, respectiv: (I) este analizată noțiunea de „acte contabile ori alte documente legale” care prezintă relevanță din perspectiva reținerii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b din Legea nr. 241/2005; (II) pune în discuție necesitatea ca la calculul prejudiciului să fie luate în considerare și cheltuielile deductibile prin raportare nu doar la registrele contabile, ci și la fiecare document de plată care atestă o cheltuială deductibilă; (III) analizează situația în care, deși veniturile realizate nu au fost înregistrate în evidența contabilă, acestea au fost declarate organelor fiscale; (IV) pune în discuție reținerea formei continue și continuate a infracțiunii, toate aceste aspecte fiind analizate critic în cuprinsul prezentului material.

Publicat
2023-06-01
Secţiune
Jurisprudență