Ne bis in idem – cumulul unor proceduri penale şi fiscale sau administrative. Cazul Italiei

Rezumat

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal european, principiul ne bis in idem este inerent noţiunii de stat de drept şi răspunde unei duble cerinţe, de echitate şi de securitate juridică.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut valoarea absolută a acestui principiu prin hotărârea pronunţată în cauza Hans Åkerberg Fransson, C-617/10, în care a stabilit că aplicarea unei sancţiuni fiscale unei persoane, sancţiune care, prin natura şi efectele sale, are un caracter punitiv, împiedică tragerea la răspundere penală a acelui individ pentru aceleaşi fapte de evaziune fiscală.

Cauzele italiene Luca Menci, C‑524/15, şi Garlsson Real Estate S.A. şi alţii, C‑537/16, au oferit ocazia unei reorientări în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fiind adusă în discuţie, pentru prima dată în faţa acestei instanţe, condiţiile în care principiul ne bis in idem ar putea fi restrâns prin intermediul unui cumul de proceduri, fiscale şi penale, în domeniul TVA şi în cel al manipulărilor pieţei. Hotărârile din cauzele italiene au fost pronunţate în contextul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a restrâns, în cauza A şi B contra Norvegiei, nivelul de protecţie oferit de principiul ne bis in idem în temeiul art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prezentul articol îşi propune să analizeze în mod comparativ considerentele hotărârilor pronunţate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele italiene şi să evidenţieze motivele pentru care instanţa europeană a ajuns la concluzii diferite pe baza unor stări de fapt similare.

Cumulul unei proceduri penale cu una administrativă sau fiscală, însă de natură penală, constituie, în viziunea Curţii, o limitare a principiului ne bis in idem, astfel cum acesta este consacrat de art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar această ingerinţă este justificată numai în condiţiile în care normele de drept intern ale statelor ce permit o asemenea dublare a procedurilor sunt apte să asigure proporţionalitatea restrângerii cu scopul legitim vizat prin reglementarea ei.