simona3Secretariat

Simona-Maria Pop
0264-450443,
0264-405300, int. 5927
smpop@law.ubbcluj.ro

Program cu publicul: Luni - Vineri, 9:00 - 12:00

Disertaţie septembrie 2017-pentru specializarea DREPTUL INTERNAŢIONAL ŞI COMPARAT AL AFACERILOR

Organizarea examenului de disertaţie pentru specializarea DREPTUL INTERNAŢIONAL ŞI COMPARAT AL AFACERILOR

1. Înscrieri: 14-15 septembrie 2017 - la secretariatul master, biroul P3, între orele 9-12
2. Prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie: 18 septembrie 2017

 

Acte necesare înscrierii la disertaţie :

Absolvenţi cu diploma de licenţă eliberată de UBB

- cerere tip de înscriere (formularul se obţine de la secretariat)
- diploma de licenţă în copie conformă cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului) sau în copie legalizată;
- copie legalizată a certificatului de naştere
- un exemplar din lucrarea de disertaţie (varianta tipărită + format electronic – pe CD - în format doc, docx, odt sau rtf)
- declaraţie pe proprie răspundere, sub sancţiunea prevăzută de legea penală pentru fals în declaraţii, prin care se atestă faptul că lucrarea de disertaţie depusă în vederea susţinerii reprezintă o operă realizată de către candidat, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia dreptului de autor.(formularul se obţine de la secretariat)

Absolvenţi cu diploma de licenţă eliberată de o altă universitate

- cerere tip de înscriere (formularul se obţine de la secretariat)
- diploma de bacalaureat şi foaia matricolă de la liceu – Copie legalizată notarial sau copie conforma cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului")
- diploma de licenţă şi Suplimentul la diplomă sau foaia matricolă – Copie legalizată notarial sau copie conforma cu originalul (certificarea se realizează la secretariat pe baza originalului")
- copie legalizată a certificatului de naştere
- un exemplar din lucrarea de disertaţie (varianta tipărită + format electronic – pe CD - în format doc, docx, odt sau rtf)
- declaraţie pe proprie răspundere, sub sancţiunea prevăzută de legea penală pentru fals în declaraţii, prin care se atestă faptul că lucrarea de disertaţie depusă în vederea susţinerii reprezintă o operă realizată de către candidat, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia dreptului de autor.(formularul se obţine de la secretariat)

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
 /DreptUnivBabesBolyai

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11