Secretariat

Andreea-Monica Sebe
0264-405300, int. 5910
anul3@law.ubbcluj.ro

Program cu publicul: Luni - Vineri, 9:00 - 12:00

Anul III

Attachments:
Download this file (Orar modul pedagogic an 2.pdf)Orar modul pedagogic an 2.pdf[ ]42 kB

În fișierele atașate mai jos, precum și la secțiunea Documente, găsiți orarul aferent semestrului 2 al anului universitar 2019-2020.

În semestrul 2 nu se va ține cursul opțional Dreptul consumatorului nici în limba română, nici în engleză.

Studenții care au optat pentru studierea acestei discipline își vor putea modifica contractul de studii în prima săptămână a semestrului 2, pe baza unei cereri.

Celelalte discipline opționale care se studiază în semestrul 2 sunt:

- Drept de proprietate intelectuală

- Infracțiuni prevăzute de legi speciale

- Regimuri matrimoniale și

- Drept medical.

Cererile-tip pentru burse DE PERFORMANȚĂ sau DE MERIT vor fi depuse la secretariatul de an, în perioada 24.02.2020 - 13.03.2020, de luni până vineri, doar între orele 9.00-12.00.

Cererile și dosarele pentru BURSELE SOCIALE şi MEDICALE se vor depune la Casierie (parter), în perioada 24.02.2020 - 13.03.2020, de luni până vineri, doar între orele 9.00-12.00.

VENITUL MAXIM ADMIS: 1.290,66 LEI.

Consultarea lucrărilor la disciplina Dreptul familiei va avea loc joi, 13 februarie 2020, la ora 9:30, în sala 214.

Notele din data de 9.02.2020 se vor afișa pe pagina personală azi, 11.02.2020, după ora 17:00.

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11