Secretariat

Ana - Angela Seica
0264-405300, int. 5987
anul3@law.ubbcluj.ro

Program cu publicul: Luni - Vineri, 9:00 - 12:00

Concursul de eseuri „Bursele RTPR Allen & Overy”

RTPR Allen & Overy a lansat concursul de eseuri „Bursele RTPR Allen & Overy”, concurs ce se organizează anual. Bursele se adresează studenţilor din cadrul facultăţilor de drept acreditate aflaţi în anul III sau IV de studiu, cursuri de zi, şcolarizaţi în regim bugetat sau cu taxă, nu şi absolvenţilor care urmează cursuri de masterat sau studii doctorale.

Condiţiile de acordare a burselor, regulamentul de desfăşurare a concursului şi mai multe informaţii găsiţi pe pagina RTPR Allen & Overy pe www.facebook.com.
Valoarea Burselor RTPR Allen & Overy este de:
• 350 EURO/lună, pentru lucrarea premiată cu locul I (se acorda un singur premiu I pentru anii III şi IV);
• 150 EURO/lună, pentru lucrările premiate cu locul II (câte un loc II pentru fiecare an de studiu în parte);
• 100 EURO/lună, pentru lucrările premiate cu locul III (câte un loc III pentru fiecare an de studiu în parte).

Bursele vor fi acordate pentru o perioadă de şase (6) luni, pe perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 şi 30 iunie 2018.
Totodată, RTPR Allen & Overy va putea acorda premii speciale pentru lucrările deosebite prezentate de studenţii participanţi, care nu au fost premiaţi cu una dintre Bursele RTPR Allen & Overy.
Temă eseu anul III
A încheie cu B un contract pentru crearea stării sale (a lui A) de insolvabilitate în dauna lui C, creditorul lui A. C consideră că poate ataca contractul dintre A și B cu acțiune în nulitate sau cu acțiune revocatorie (pauliana). Considerați că există o astfel de opțiune? Ce remediu i-ați recomanda dintre cele două și cu ce argumente?
Temă eseu anul IV
Un contract de vânzare, încheiat în noiembrie 2017 prevede că: (i) dreptul de proprietate asupra unui bun mobil se transfera la 1 ianuarie 2018 doar dacă cumpărătorul notifică vânzătorului până la 31 decembrie 2017 că dorește transferul dreptului de proprietate, (ii) în cazul în care cumpărătorul fie nu transmite nicio notificare, fie transmite o notificare prin care informează vânzătorul că nu dorește ca transferul dreptului de proprietate să opereze, contractul încetează iar cumpărătorul datorează vânzătorului 10% din prețul inițial stabilit. Este valabil contractul? Calificați din punct de vedere juridic structura agreată de părți.
Eseul va fi redactat în maximum trei (3) pagini, format document Word, font Times New Roman, corp 11, spaţiere la 1,5 rânduri, aliniere Justify.
În cadrul primei etape a concursului, rugăm studenţii să ne transmită eseurile prin unul dintre mijloacele de mai jos, împreună cu o scrisoare de intenţie, până la data de 8 ianuarie 2018 inclusiv.
Odată cu transmiterea eseului şi a scrisorii de intenţie, studenţii trebuie să indice numele, prenumele facultatea, anul şi seria/grupa de studiu, precum și un număr de telefon de contact.
• prin e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cu menţiunea în titlu: Bursele RTPR Allen & Overy;
sau
• prin poştă la sediul RTPR Allen & Overy din Piaţa Charles de Gaulle nr. 15, etaj 5, cod poştal 011857, sector 1, Bucureşti, cu menţiunea pe plic „Pentru Bursele RTPR Allen & Overy”;
sau
• personal, la sediul RTPR Allen & Overy.
Lucrările trimise după data limită comunicată de organizatori nu vor fi luate în considerare.
În cazul eventualelor neclarități cu privire la temele de concurs, ne puteți adresa întrebări până la data de 8 decembrie 2017 la aceeași adresă de e-mail.
În cadrul celei de a doua etape, studenţii selectaţi îşi vor prezenta liber eseul timp de 15 minute, în faţa unui juriu alcătuit din avocaţi membri ai RTPR Allen & Overy. După terminarea prezentărilor, membrii juriului vor delibera şi vor anunţa câştigătorii Burselor RTPR Allen & Overy la o dată care va fi comunicată ulterior.
RTPR a fost înfiinţată în anul 2004 şi din 2008 activează în asociere cu firma londoneză Allen & Overy, firmă de renume mondial, având 44 de birouri în 31 de ţări. RTPR Allen & Overy are o echipă de 44 de avocaţi, inclusiv 5 parteneri – Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici şi Valentin Berea, precum şi domnul profesor Lucian Mihai, ca Of counsel.

Attachments:
Download this file (afis concurs.pdf)afis concurs.pdf[ ]142 kB
Download this file (Regulament Bursa RTPR AO_2017.doc)Regulament Bursa RTPR AO_2017.doc[ ]98 kB

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
 /DreptUnivBabesBolyai

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11