Secretariat

Emilia Mureșan
0264-405300, int. 5927
anul2@law.ubbcluj.ro

Program cu publicul: Luni - Vineri, 9:00 - 12:00

Anunț important

Cererile pentru recunoașterea disciplinelor opționale studiate la alte facultăți din cadrul UBB pot fi depuse la Secretariat până în data de 18 septembrie 2019.

CERERILE DE REÎNMATRICULARE, ÎNTRERUPERE DE STUDII, RELUAREA STUDIILOR sau MOBILITATE(= transfer) (în 2 exemplare) se vor depune la secretariat, în perioada 9 – 20 septembrie 2019, între orele 9:00-12:00.

Formularele tipizate se găsesc la secretariat sau pe site-ul facultăţii.

 PRECIZĂRI:

1. În cazul exmatriculării/reînmatriculării:
Potrivit art. 25 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor (nivel licență și master) din Universitatea „Babeş-Bolyai”, în baza ECTS, „Studenţii care nu acumulează într-un an universitar un total de 30 de credite la disciplinele obligatorii (discipline de specialitate, complementare şi fundamentale) sunt exmatriculaţi”.
Astfel, studenţii care în anul 2018-2019 nu au acumulat minimum 30 de credite pe ambele semestre la disciplinele obligatorii, opţionale şi restanţele din anii precedenţi, vor fi exmatriculați.
Studenţii care se află în această situaţie au posibilitatea depunerii unei CERERI DE REÎNMATRICULARE.
De asemenea, studenţii care nu-şi achită taxele restante până în data de 20 septembrie 2019 vor fi exmatriculaţi.
- taxa de reînmatriculare este de 300 de lei.

2. În cazul întreruperii studiilor:
- studentul trebuie să fi urmat cel puţin 2 semestre pentru a-şi putea întrerupe studiile şi să fi acumulat minimum 30 de credite
- întreruperea studiilor se poate aproba pe o perioadă de maximum 2 ani pe toată durata școlarizării
3. În cazul reluării studiilor:
- studenţii care îşi reiau studiile, în cazul celor de la taxă, vor plăti taxa de şcolarizare prevăzută pentru anul universitar în care revin la studii. Pentru anul universitar 2019-2020 taxa de şcolarizare este de 3.600 lei.
4. În cazul mobilităţii (transferului):
A) Pentru mobilitatea de la forma de învăţământ „cu frecvenţă” la „ Învăţământ la Distanţă” studentul trebuie să fi urmat cel puţin 2 semestre şi să fi acumulat minimum 30 de credite în anul precedent (2018-2019).
B) Pentru mobilitatea definitivă de la sau la o altă instituţie:
Conform art. 41 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”, în baza ECTS, Universitatea „Babeş-Bolyai” acceptă prin transfer (mobilitate academică internă) studenţii de la Universităţile din Consorţiu.
Mobilitatea definitivă se poate realiza după primul an și până la sfârșitul penultimului an de studii (respectiv în anii 2 şi 3), la aceeași specializare.
Mobilitatea definitivă se realizează numai după sfârșitul unui an de studii, după satisfacerea tuturor cerințelor prevăzute în programul de învățământ, iar înmatricularea se realizează odată cu începerea noului an universitar.
Mai multe detalii privind mobilităţile găsiţi în Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”, în baza ECTS (pe care îl găsiţi la secţiunea Regulamente), precum şi în Ordinul pentru aprobarea metodologiei privind mobilitatea academică a studenţilor
- pentru studenţii care se transferă la alte instituţii, taxa de transfer este de 500 lei.
- pentru studenţii care se transferă la facultatea noastră se percepe o taxă de înmatriculare de 200 lei.
Pe lângă cererea de transfer, studenţii care vin de la alte facultăţi trebuie să prezinte şi o situaţie şcolară sau o foaie matricolă.

 

 

sigla drept 180Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Drept

Str. Avram Iancu nr. 11
400089 Cluj-Napoca, Romania
+40 264 595504
http://law.ubbcluj.ro
/Drept.UBB.Cluj

Secretariat 
luni - vineri: 9 - 12

Taxe
luni - joi: 9 - 12
vineri: 9 - 11